Cele 5 Elemente pe Chipul uman

Un concept strâns legat de sistemul chinez de îngijire naturală a sănătății și în tehnicile de citire a chipului îl constituie cele cinci elemente, adică apa, focul, lemnul, metalul și pământul, în această ordine.

Chiar și ordinea este semnificativă, începând cu elementul apă. În primul rând, el coincide cu teoria științifică demonstrată că premisa vieții pe orice planetă din univers este apa.

Pentru înțelepții chinezi, cele cinci elemente sunt componentele esențiale și materiile prime ale universului, inclusiv oamenii.

De aceea, arta citirii chipului în China clasifică oamenii după cele cinci elemente în funcție de data nașterii și de structura facială și forma fizică.

 

În sistemul chinez de îngrijire naturlă a sănătății și în medicina tradițională chineză, organele și părțile principale ale corpului au fost clasificate conform celor cinci elemente, astfel:

Rinichii

Corespund apei, reglând depozitarea elementelor nutritive și folosirea energiei

 

Inima

Corespunde focului, reprezentând conștiința și spiritul

 

Ficatul

Corespunde lemnului, fabricând sângele și guvernând reacția emoțională față de mediul exterior

 

Plamanii

Corespund metalului, reglând respirația și menținând echilibrul cibernetic

 

Splina

Corespunde pământului, distribuind elementele nutritive în corp și dându-i vigoare.

 

În plus,

apa guvernează rinichii, anusul, vezica urinară și oasele

focul guvernează inima, intestinul subțire și arterele

lemnul guvernează ficatul, ochii, vezica biliară, unghiile și ligamentele

metalul guvernează plămânii, gura, pielea, părul și intestinul gros

pământul guvernează splina, stomacul, nasul și mușchii.

Cele 5 ELEMENTE din METAFIZICA CHINEZĂ

Chiar și cele cinci degete de la mână sunt clasificate după aceste cinci elemente. Astfel, inelarul corespunde apei, mijlociul – focului, degetul mic – lemnului, arătătorul – metalului, iar degetul mare – pământului. Până și trăirile emoționale sunt clasificate conform teoriei celor cinci elemente. De exemplu, furia este considerată emoție de tip lemn, bucuria – de tip foc, tristețea – de tip metal, teama – de tip apă, iar frământarea – de tip pământ.

În practica clinică, relațiile dintre organele interne sunt evaluate pe baza „hrănirii” și „guvernării reciproce” dintre cele cinci elemente, astfel:

rinchii (apă) hrănesc ficatul (lemn)

ficatul (lemn) hrănește inima (foc)

inima (foc) încălzește splina (pământ)

splina (pământ) alimentează plămânii (metal)

iar plămânii (metal) întăresc rinichii (apă)

 

În privința guvernării, un ficat (lemn) sănătos reglează splina (pământ), o splină puternică poate absorbi surplusul de apă din rinichi, rinichii puternici pot împiedica focul inimii să ardă plămânii (metal) etc.

Este semnificatvă observația că interacțiunea inimii cu rinichii are o importanță deosebită în sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătății. Această interacține specială numită „shui huo ji ji” (apa și focul sunt în deplină armonie) sau „comuniunea dintre inimă și rinichi”, a cărei perturbare duce la diverse afecțiuni, printre care se numără poluția și transpirația nocturne, insomnia și oboseala cronică.

Astfel, prin „hrănirea” și „guvernarea” reciproce ale organelor interne, întregul corp omenesc alcătuiește un minunat sistem complex care are capacitatea de a se întreține și de a se vindeca singur.

Influenta EMOTIILOR asupta starii de SANATATE

Este perfect firesc ca teoria celor cinci elemente să se extindă și în domeniul alimentației, dată fiind impotanța generală a alimentației pentru sănătate. Chinezii din vechime au creat un cadru în care gustul mâncărurilor și al băuturilor se leagă de diferite organe din corp și, prin urmare, de păstrarea sănătății și de vindecare.

Astfel:

gustul dulce ține de elementul pământ și, prin urmare, este legat de splină și o influențează nemijlocit

gustul amar ține de elementul foc, se leagă de inimă și o influențează

gustul acru ține de lemn, se leagă de ficat și îl influențează

gustul iute ține de metal, se leagă de plămâni și îi influențează

gustul sărat ține de apă, se leagă de rinichi și îi influențează.

Această relație dintre gusturi și organele interne este aplicată direct în procesul de vindecare. De exemplu, cei cu afecțiuni renale trebuie să fie foarte atenți la cantitatea de sare pe care o consumă, deoarece sarea influențează nemijlocit rinichii. La fel, cei care suferă de afecțiuni hepatice trebuie să nu consume alimente și băuturi amare.

 

Rolul important pe care îl joacă în filosofia chineză cele cinci elemente reiese și mai mult din următoarea descoperire uimitoare care leagă sunetele de cele cinci elemente și, în consecință, de cele cinci viscere. În teoria chineză a muzicii există cinci mari familii de sunete, care corespund celor cinci elemente.

Astfel, familia gong corespunde pământului, familia shang – lemnului, familia jiao – focului, familia zhi – metalului, iar familia yu – apei. Dat fiind faptul că diverse sunete sunt legate de elemente diferite, care, la rândul lor, corespund celor cinci organe interne principale, descoperirea acestei legături delicate a fost aplicată cu succes în crearea și dezvoltarea terapiei prin sunete.

Scurt istoric al metodei chinezesti de citire a fetei

De exemplu, emiterea sunetului gong pe expirație într-un exercițiu stimulează digestia și tratează afecțiunile gastrice, inclusiv ulcerul (Gong ține de elementul pământ, care în medicina tradițională chineză reprezintă splina și stomacul)

Tehnicile de citire a chipului prin cele cinci elemente reprezintă bazele în descifrarea caracterului uman. Chipul uman este calsificat în funcție de cele cinci elemente enumerate mai sus în combinații diverse pentru a putea analiza trăsăturile faciale și din punct de vedere al sănătății.

Carte “TEHNICI DE CITIRE A CHIPULUI” poate fi comandată de aici sau click pe imaginea de mai jos

Click pe imaginea de mai jos pentru calendarul evenimentelor din perioada următoare

 

CITIREA CHIPULUI – cu Suada Agachi la Antena 3

Lasă un comentariu

Contactează-mă

Relații evenimente și cursuri
Telefon:  0730 353 355
E-mail: suport@suada.ro

Relații comenzi și livrare
Telefon:  0730 373 377
E-mail: vanzari@suada.ro

Trimite-mi un mesaj

Politica cookie      Politica de confidențialitate       Termeni și condiții

Copyright © 2021 Suada Agachi

Creat de GDCloud.io