Se spune că doi călugări, unul tânăr și celălalt bătrân, mergeau odată împreună pe o cărare noroioasă, prin pădure, întrocându-se la mănăstirea lor din Japonia. La un moment dat, în calea lor a apărut o femeie, care stătea neputincioasă pe marginea unui torent pe care nu-l putea trece.
Văzând încurcătura ei, călugărul cel bătrân a luat-o în brațele sale puternice și a traversat-o dincolo. Femeia i-a zâmbit, ținându-l de după gât, până cănd el a pus-o delicat pe sol, pe partea opusă a torentului. Mulțumindu-i, femeia s-a înclinat în fața sa. Cei doi și-au continuat apoi drumul în tăcere.
Pe când se apropiau de porțile mănăstirii, călugărul cel tânăr nu s-a mai putut abține.
– Cum ai putut să iei în brațe acea femeie frumoasă? Un asemenea comportament nu mi se pare demn de un călugăr.
Călugărul mai vârstnic și-a privit tovarășul și i-a răspuns:
– Eu am lăsat-o acolo. Tu de ce o mai porți în minte?
