TAROTUL intre joc si simbolism

Anii timpurii ai istoriei Tarotului sunt plini de incertitudine iar cei ulteriori de presupuneri și speculații. Anii de mijloc sunt în mare măsură discreți, exceptând un capitol din lunga istorie a cărților de joc.

În anul 1377, în Bredfeld sau Brefeld, Elveția, un călugăr  pe nume Johannes a scris un eseu în care a menționat un nou joc popular – cel al cărților de joc. Acest joc, spunea el, descria structura socială și putea fi folosit pentru scopuri morale pentru a-i învăța pe oameni locul corespunzător în viață. Fratele Johannes nu știa de unde a apărut acest joc, cine l-a inventat sau cât de vechi putea fi, ceea ce este păcat; eseul său este cea mai timpurie menționare a cărților de joc care s-a păstrat și el datează apariția cărților în Elveția ca fiind în anul în care a fost scris eseul. Nu face nicio referire la ceva asemănător Arcanelor Majore, dar discută despre patru suite, așa că este puțin probabil ca pachetul său de cărți să nu fi fost un pachet de Tarot. Primul pachet de cărți cunoscut, pachetul Visconti, a fost pictat pentru familia ducală din Milano, Italia. Între aceste două date s-au făcut puține referiri la cărțile de joc (puține, într-adevăr dar care au rezistat în timp), dar nu există  nicio dovadă care să plaseze Tarotul mai devreme de anul 1415.

 Pentru mai bine de trei secole după ce a fost pictat pachetul de cărți Visconti, Tarotul a fost folosit în totalitate ca un joc de cărți – și de fapt jocul Tarocco încă se joacă în Europa, având cărți de joc care sunt chiar diferite de pachetele de joc de divinație. În anul 1750 pentru prima dată cărțile de joc au căpătat utilizări divinatorii.

Nu există nicio evidență referitoare la momentul când s-a petrecut această schimbare în Tarot; cărțile de Tarot au fost folosite doar cu acest scop după ce cartomanția (divinația cu cărțile de joc) a devenit populară. Prima carte despre cartomanție a fost publicată în 1770 de către Joseph Alliette, care a scris sub pseudonimul „Etteilla”. Această carte ”despre cum să faci”, care era foarte populară, folosea cărți de joc de tipul celor destinate jocului de pichet.

 Apoi, în 1781, Antoine Court de Gebelin a apărut în scenă. El a publicat o carte, Le Monde Primitif (Lumea Primitivă), în care susținea că Tarotul reprezenta rămăsița unei vechi cărți de înțeleciune egipteană. El a fost primul care a publicat această teorie și totodată primul care a susținut că țiganii au răspândit Tarotul prin Europa. (Versiunea susținerii sale, bazate pe convingerea că țiganii veneau din Egipt este incorectă; țiganii au venit din Indostan și nu au pătruns deloc în Europa până cel puțin în anul 1417.) El a susținut deasemenea că pachetele de cărți au ajuns în Europa pe calea Romei Imperiale, prin sarazini, trupele Charlemagne si papalitatea catolică. Există câteva dovezi că a luat aceste teorii de la societăți secrete – a făcut parte din cel puțin două – și nu le-a inventat el însuși, chiar dacă el a fost primul care le-a publicat. Nu era un erudit al istoriei egiptene; nimeni nu era la vremea aceea, piatra Rosetta care oferea cheia hieroglifelor nefiind încă descoperită (ca să nu mai vorbim de decodificare, lucru neîndeplinit decât 60 de ani mai târziu). Oricum, nu există nicio dovadă care fie să suporte fie să nege originea egipteană a Tarotului; probabil nu vom ști niciodată.

 Oamenii erau pregătiți și dornici să accepte o origine misterioasă a Tarotului, așa că Le Monde Primitif (Lumea Primitivă) a avut un mare succes. Căile de speculații erau deschise (și încă nu s-au închis). După un an, Etteilla a pretins că el știa despre originea egipteană a cărților de joc din 1757; el a publicat o serie de pamflete descriind versiunea sa legată de originile Tarotului pe care le-a completat în 1783 cu un pachet de cărți de joc „corectat” (o versiune încă este disponibilă ca Le Grand Tarot Etteila- Marele Tarot Etteila), pe care le-a modificat pentru a se potrivi teoriilor sale. Un număr din ce în ce mai mare de oameni i-au urmat direcția, dar dintre cei mulți cuprinși de entuziasmul în creștere doar de câțiva se mai amintește în prezent. În primul rând printre aceștia puțini este Eliphas Levi.

 Scriind în anii 1850 și 1860, Levi a abandonat pachetul de cărți al lui Etteilla și s-a reîntors la mai tradiționalul Marseilles Tarot (Tarotul de Marsilia). El credea că Tarotul era Cartea lui Hermes și că descindea de la patriarhul  biblic Enoch. Levi este cel care a făcut legătura între cărțile de joc, misticismul ebraic și Qabala (legătură care a fost păstrată mai târziu de mulți cărturari și societăți ezoterice). El a asociat cele 22 Arcane Majore ale Tarotului cu cele 22 de litere ale alfabetului ebraic; a asociat cele patru suite cu cele patru litere ale Numelui ebraic al lui Dumnezeu,  Tetragrammaton (YHWH sau JHVH); a alocat cele zece cărți numerotate din fiecare suită celor zece Sfere din diagrama Cabalistică numită Arborele Vieții. (Din nou, această cale a fost urmată de mulți.) Deasemenea el a decis că, cărțile de curte reprezentau etape în ciclul vieții omenești și a acordat pentru Arcană Majorăl 0, Nebunul, un loc precis între Arcană Majorăl XX și Arcană Majorăl XXI, Judecata și Lumea, în loc să lase Nebunul să „plutească” printre Arcane Majore așa cum au făcut autoritățile precedente.

 Munca lui Levi a stârnit mult interes în rândul ordinelor magice secrete și de atunci mult din creșterea și dezvoltarea ideilor legate de Tarot a luat o turnură ezoterică, hermetică (magică). Acest lucru corespunde ordinului magic secret englez, Ordinul Hermetic Zorii Aurii. Fondat în 1888, acest grup de ocultiști faimoși își producea propriul pachet de cărți de Tarot și câțiva membri ai Zorilor Aurii (printre care A.E. Waite, Aleister Crowley și Paul F. Chase) au creat mai târziu propriile lor versiuni ale Tarotului, bazate în genere pe corecțiile Ordinului Zorii Aurii asupra lucrărilor lui Levi. Zorii Aurii plasau Nebunul ca prima carte în Arcane Majore și rearanja atribuirea lui Levi a literelor ebraice Arcanelor. Zorii Aurii deasemenea plasa cărțile de curte în Arborele Vieții; schimba poziția Arcanelor Majorelor Puterea și Justiția, în trecut XI și respectiv VIII, astefel încât acum Puterea este VIII și Justiția XI; și a modificat câteva dintre desenele tradiționale pentru a aduce imaginile în conformitate cu învățăturile Zorilor Aurii.

 În anul 1910, fostul membru al Ordinului Zorii Aurii A.E. Waite a publicat propriul său pachet de bază Zorii Aurii. El a modificat imaginile de pe cărți pentru a se potrivi propriilor sale convingeri și idei ezoterice și pentru prima dată a adăugat figuri omenești pe cărțile numerotate, creând scene care să exprime semnificația cărților de joc. Acesta a fost începutul tradiției ilustrațiilor complete și a devenit foarte populară, deși varianta veche încă mergea bine. Atât Case cât și Crowley, Case cu pachetul său de cărți B.O.T.A și Crowley cu pachetul său Thoth foloseau metoda veche; ambii deasemenea utilizau simbolismul de la baza Ordinului Zorii Aurii, modificat pentru a se potrivi propriilor lor teoriilor. Case a schimbat desenele Arcanelor Majorelor de pe pachetul Waite, dar Crowley a creat noi Arcane Majore bazate pe propriile convingeri magice și filozofice.

 Din 1970 Tarotul a intrat într-o fază de popularitate chiar mai mare decât cea de care s-a bucurat în anii 1780. Cărți și pachete de cărți de joc au fost publicate în număr mare și exista un pachet de cărți disponibil aproape pe placul fiecăruia. Este probabil perioada cea mai benefică din istorie să se lucreze cu Tarotul; deși un începător speriat se poate simți luat cu asalt de bogăția materialelor legate de Tarot, ca un copil la un ospăț, el sau ea va descoperi curând ce se potrivește gusturilor și nevoilor sale.

sursa

foto

ALCHIMIA celor 5 ELEMENTE în CITIREA CHIPULUI 

Lasă un comentariu

Contactează-mă

Relații evenimente și cursuri
Telefon:  0730 353 355
E-mail: suport@suada.ro

Relații comenzi și livrare
Telefon:  0730 373 377
E-mail: vanzari@suada.ro

Trimite-mi un mesaj

Politica cookie      Politica de confidențialitate       Termeni și condiții

Copyright © 2021 Suada Agachi

Creat de GDCloud.io