RAC
CUM RECUNOŞTI UN NATIV RAC
Stările de spirit schimbătoare ale Racilor sînt sincronizate cu schimbările Lunii şi reacţionează la aceeaşi misterioasă influenţă lunară care provoacă fluxul şi refluxul oceanelor. Totuşi, în ciuda modificărilor de formă pe care le percepem constant, Luna nu se schimbă cu adevărat, e doar o iluzie. La fel şi Racul rămîne de fapt aceeaşi persoană, cu toate toanele lui fluctuante. Această constanţă în inconstanţă e caracteristica după care poţi recunoaşte uşor un Rac, o dată ce ştii în ce fază se află cînd îl întîlneşti. S-ar putea să-ţi atragă atenţia pentru prima oară cînd îi auzi rîsul “nebunesc, lunatic”, extrem de contagios. Acesta urcă şi coboară, pornind de la un chicotit, pînă la hohote sănătoase, profunde, sonore. Dacă e în starea “sufletul petrecerii” nu-ţi va fi deloc greu să identifici un Rac. Va fi cea mai amuzantă persoană din încăpere, cel care rîde mereu, fie că el e cel care spune glumele, fie că reacţionează la glumele altcuiva. Nu există om căruia să-i placă glumele mai mult decît acestui nativ, iar latura lui amuzantă e cu atît mai surprinzătoare cînd apare pe neaşteptate din această personalitate liniştită şi blîndă în mod normal. Umorul Lunar nu e niciodată superficial, ci profund, căci izvorăşte din observaţia atentă a comportamentului uman. Poate că Racul nu-şi foloseşte zilnic umorul, dar îl poate scoate oricînd la iveală într-o clipă din străfundurile în care îl ţine la păstrare. Aceşti oameni nu sînt înnebuniţi să fie centrul atenţiei, ca extravertiţii Lei sau Săgetătorii plini de giumbuşlucuri, dar au un uluitor simţ al publicităţii cînd vor să se facă remarcaţi. Nu te lăsa păcălit de comportamentul liniştit, de plan doi, al nativilor acestei zodii. Ei se bucură în taină de atenţia primită. Nu vei vedea un Rac alergînd cu disperare după celebritate (ei nu aleargă după nimic cu disperare), dar cu siguranţă nu va fugi de ea. Nativul poate fugi de multe lucruri, dar aprecierea publică nu e unul dintre ele. Dacă răceşti uşor, ai face bine să-ţi pui haina de ploaie cînd eşti în preajma unui Rac aflat în perioada lui melancolică. Nativul poate cădea într-o tristeţe fără margini, iar depresiile lui pot fi mai adînci decît fundul oceanului. Temerile lui sînt de obicei bine camuflate de umorul lunar nebunesc, dar nu-l părăsesc niciodată, bîntuindu-i zilele şi nopţile cu o vagă senzaţie că pericole neidentificate îl pîndesc din umbră. Pesimismul nu e niciodată prea departe la aceşti oameni, întotdeauna gata să le strice cele mai frumoase momente. Racul poate face călătorii de vis spre stele pe aripile de funigei ale imaginaţiei sale dacă învaţă să ignore acea sîcîitoare voce interioară care-l cicăleşte întruna şi-l previne că s-ar putea să se piardă în spaţiu pentru totdeauna. Pînă învaţă să-şi învingă temerile, acestea vor fi mereu pentru el călcîiul lui Ahile şi-i vor tăia aripile de fiecare dată cînd va încerca să zboare spre înălţimi. Lacrimile lui nu sînt niciodată de crocodil, ci izvorăsc din adîncurile inimii lui fragile şi vulnerabile. Poţi să-i răneşti sentimentele sensibile doar cu o privire aspră sau un ton dur în voce. Cruzimea îndreptată împotriva lui poate duce la ochi plini de lacrimi sau la o retragere completă în sine. Nu va fi uşor să depistaţi un Rac aflat în această stare de spirit, pentru că, atunci cînd e rănit, tinde să dispară cu totul într-o tăcere încărcată de reproş. Uneori poate să se răzbune cu ferocitate aproape scorpionească, dar o va face de obicei în secret, nu pe faţă, căci îi lipseşte dispreţul faţă de consecinţe tipic Scorpionilor. Totuşi, de cele mai multe ori va refuza să se răzbune şi se va mulţumi să se ascundă în carapacea lui protectoare. Dacă l-ai rănit, poţi să-l împungi zile în şir cu un băţ, căci tot nu vei ajunge la el. Nu va răspunde la telefon, la soneria de la uşă şi nici la scrisori. Copleşiţi de nesiguranţă, disperare şi tristeţe, Racii caută izolarea şi solitudinea. O altă stare de spirit tipică Racilor ar fi cea… răcească. Persoana care ţi-a răspuns repezit cînd ai întrebat-o cît e ceasul, sau care aproape că ţi-a dat una cînd ai rugat-o să-ţi dea solniţa, probabil că era născută la sfîrşitul lui iunie şi trecea printr-una dintre acele perioade cînd nativii zodiei urăsc întreaga lume. Acel om nu e furios pe tine, doar dezamăgit de viaţă. Îi va trece şi va redeveni persoana dulce, blîndă şi înţelegătoare pe care o ştiu toţi, cînd luna va trece în următoarea fază. Consultă ziarul pentru a afla mersul fazelor lunii sau aşteaptă următoarea maree. Există două tipuri răceşti de bază. Primul are o faţă rotundă, frumoasă, piele moale, gură largă, zîmbitoare, ochi aproape rotunzi, deci un chip aproape ca de bebeluş. Ca să îţi faci o imagine mai clară, gîndeşte-te la faţa omului din Lună. Al doilea tip e cel mai des întîlnit. Inconfundabilul “aspect al crabului” se observă imediat pe faţă. Vei vedea un cap destul de mare, sprîncene coborîte spre ochi şi pomeţi înalţi. Sprîncenele vor părea unite într-un fel de încruntare permanentă, care, în mod ciudat, nu deranjează, ci pare interesantă. Mandibula e pronunţată, iar dinţii tind să fie proeminenţi sau, într-un fel sau altul, neregulaţi. Ochii sînt mici şi distanţaţi. Uneori vei vedea un Rac care combină trăsături din faţa lunară şi cea de crab, dar ambele sînt atît de distinctive, încît chiar şi combinate tot îi vor face uşor de recunoscut pe oamenii lunari. Unii dintre ei sînt dolofani, dar marea majoritate au o structură izbitor de osoasă. Braţele şi picioarele pot fi disproporţionat de lungi în comparaţie cu corpul, umerii vor fi neobişnuit de largi şi deseori, mîinile şi tălpile lor vor fi fie uimitor de mici, fie foarte mari. Majoritatea nativilor sînt mai solizi de la brîu în sus şi se leagănă puţin cînd merg repede. Fie că au corp plinuţ sau slăbănog, femeilor vor purta de obicei bluze cu cîteva numere mai mari decît fustele sau pantalonii. Sau vor avea pieptul cu desăvîrşire plat. În orice caz, această caracteristică este destul de marcată. La femeile Rac nu există cale de mijloc în privinţa mărimii pieptului lor. Toţi oamenii influenţaţi de Lună au trăsături extraordinar de expresive. În decursul unei conversaţii pe chipul lor trec în viteză o mie de emoţii. Cunoşti pe cineva care rîde dezlănţuit, apoi plînge de ţi se rupe inima, care uneori te repede iritat şi apoi se ascunde cînd îl răneşti? Această persoană s-a născut probabil sub semnul Lunii. Racii au o imaginaţie atît de vie, de picturală, iar stările lor sînt atît de intense, încît te pot face să le simţi şi tu. Fantezia lor reţine bucuria şi disperarea, groaza şi compasiunea, regretul şi extazul şi păstrează fiecare emoţie în memorie, la fel de vie ca atunci cînd a simţit-o prima dată. Ca oglinzile şi aparatele de fotografiat, ei absorb imagini şi le reflectă cu fidelitate. Fiecare experienţă e gravată în inima lor ca o fotografie pe negativ. Ei nu uită nici una dintre lecţiile primite de la viaţă şi nici lecţiile istoriei. Racul are un profund respect pentru trecut şi de obicei e patriot pînă în măduva oaselor. Îl intrigă atît figurile istorice, cît şi propriii lui strămoşi. Colecţionează adesea antichităţi şi are o curiozitate nemărginită pentru trecut. E un fel de arheolog mintal, mereu în căutarea unor noi fapte fascinante. De asemenea, e o adevărată fîntînă a secretelor. Oamenii simt automat nevoia să-şi mărturisească secretele Racului, dar cu sensibilitatea lui emoţională el ştie deja ce îi apasă. Compasiunea lunarilor e profundă şi extrem de intuitivă. Nu există secret pe care să nu-l descopere, dacă îşi pune mintea. În final va şti totul despre tine, dar tu nu îi vei ghici niciodată gîndurile intime. Îşi ascunde cu mare grijă sentimentele personale de privirile curioase. Nativul tipic detestă să discute despre viaţa lui personală, dar e încîntat să afle totul despre a ta. Însă rareori judecă pe cineva. El doar culege, absoarbe, reflectă. Deşi Racul înapoiază imaginile ca o oglindă, nu va renunţa de bună voie la lucrurile tangibile. Fă o plimbare pe plajă şi vei vedea cum crabul preferă să piardă un cleşte decît să dea drumul obiectului pe care l-a apucat. Adu-ţi aminte asta cînd încerci să convingi un Rac să renunţe la ceva ce îşi doreşte cu adevărat. El nu va lăsa niciodată uşor din mînă un lucru la care ţine foarte mult, fie acesta un prieten drag, un titlu, un statut social, sau o fotografie veche, ori o pereche de papuci vechi şi jumuliţi, cu talpa aproape tocită. Exact ca şi crabul, nativii zodiei Racului nu se reped direct la obiectul pe care îl doresc. Strategia lor e să se mişte în toate direcţiile, numai drept înainte nu. Vor dansa la nesfîrşit în jurul lucrului dorit, pînă cînd li se pare că altcineva e pe cale să pună mîna pe el. Atunci îşi joacă cărţile rapid şi inteligent: plonjează înainte, apucă ferm şi refuză să dea drumul preţiosului obiect rîvnit. Cam tot la fel se comportă şi cînd e vorba să fie generoşi. Inima lunarilor e prea bună ca să nu fie emoţionaţi de lipsurile cuiva. Sînt plini de compasiune şi vor să ajute. Dar vor aştepta precauţi ca să vadă dacă nu se oferă mai întîi altcineva. De ce şi-ar irosi ei prosteşte timpul şi banii dacă nu e neapărat necesar? Cînd nu apare nici o altă sursă, cînd nu sînt semne să apară ajutorul necesar, Racul îl va salva în ultima clipă pe nefericit. Te va lăsa să te duci la fund de două ori, dar te va salva tocmai cînd eşti pe punctul de a te scufunda definitiv. E prea bun ca să te lase să te îneci, dar nici nu-i trece prin cap să se ude fleaşcă dacă e vreun slavamar prin preajmă sau dacă poţi să ajungi singur la ţărm. Nu e vorba de egoism sau răutate, ci de autoconservare. Sub carapacea tare se ascunde un miez moale şi cald, dar timpul, banii şi emoţiile lui nu sînt în cantitate nelimitată şi preferă să şi le distribuie cu înţelepciune. Cînd în sfîrşit va face un gest, acesta va fi deseori măreţ şi generos, însă nimeni nu-l poate acuza că e impulsiv. Dacă totuşi vreun ascendent de foc, precum Leul sau Săgetătorul, îl fac să recurgă la o manevră riscantă, fără asigurări de vreun fel sau altul, şi aceasta eşuează, Racul se va simţi îngrozitor de nefericit. El tinde să se cufunde în posomorală cînd face o greşeală decît să se scuture şi să o ia de la capăt. Bărabt sau femeie, persoana lunară îşi iubeşte casa, pentru care are un respect aproape mistic. Căminul lui e locul unde se amuză, trăieşte, iubeşte, visează şi se simte în siguranţă. Chiar dacă serviciul lui îl face să călătorească în întreaga lume, nici un Rac nu e pe deplin fericit fără un acoperiş care să fie al lui. Urmăreşte expresia de pe chipul unui nativ cînd tocmai s-a întors acasă dintr-o lungă călătorie. Pur extaz. Oricîţi bani ar avea puşi la ciorap, lunarul nu se simte niciodată cu adevărat sigur de viitorul lui financiar şi oricît de multă dragoste ar primi, întotdeauna are nevoie de mai multă. Emoţiile nu-i permit să se simtă destul de în siguranţă pentru a se relaxa complet. Tot timpul adună valori tangibile pentru a se proteja împotriva unui viitor dezastru imaginar. El e genul sub al cărui pat ai să găseşti aliniate frumos zeci de conserve cumpărate cu ani în urmă. Dacă nu le vezi acolo, caută în cămară. Pentru ce le adună? Nu pune întrebări stupide! Dacă într-o zi o să vină o foamete? Probabil că Noe era născut în iulie, căci nici pe el nu l-a prins potopul nepregătit. Vei găsi deseori Racul pe apă, fie că înoată, face surfing sau canotaj. dacă influenţele altor planete nu sînt majore, locul lui favorit pentru petrecerea timpului liber va fi plaja. Mulţi dintre nativi au propria lor barcă, chiar dacă nu-şi permit tocmai un iaht, ci doar o canoe. E ca şi cum visul lor cel mai mare, cel mai tainic, s-a pierdut undeva în adîncul apelor şi ei îl tot caută. Poate că îi ademeneşte cîntecul lunii şi al mareelor. Oricare ar fi motivul, Racul nu va fi niciodată atît de plin de toane ca de obicei atunci cînd se plimbă pe puntea propriei ambarcaţiuni în tenişii cumpăraţi cînd a absolvit colegiul. Să nu îndrăzneşti să-i sugerezi să-şi cumpere unii noi. Trebuie să înţelegi un lucur despre oamenii aceştia: în concepţia lor, dacă ceva e vechi e valoros, dacă e nou e suspect. Emoţiile lunarilor pot fi uneori mai puternice decît organismul lor. Grijile şi temerile îi pot îmbolnăvi, în timp ce veselia îi poate însănătoşi. Dacă securitatea lui financiară sau emoţională e ameninţată poate cădea într-o profundă depresie, care duce de multe ori la boli sau accidente. Bogata lui imaginaţie poate fi suficient de morbidă ca să-l facă să transforme o afecţiune minoră într-una gravă sau cronică. Cînd intră într-o pasă neagră nu reacţionează prea bine la încurajări sau încercări de a-l înveseli. S-ar putea să te acuze chiar de lipsă de compasiune. Dar dacă va cădea în melancoliedin cauza temerilor, abia atunci îşi poate provoca necazuri majore şi îi va lua de două ori mai mult timp să se vindece decît altor oameni. Cele mai vulnerabile zone sînt pieptul, sînii, genunchii, rinichii, vezica urinară şi pielea. La fel de sensibile îi sînt capul şi faţa, precum şi stomacul şi sistemul digestiv. Aproape că poţi spune că Racii au inventat ulcerul. Dar cei care îşi păstrează seninătatea şi apelează la minunatul lor simţ al umorului pentru a trece peste perioadele proaste îşi pot păstra sănătatea pînă la vîrste înaintate. Veselia, optimismul şi rîsul, luate în doze zilnice zdravene, le vor păstra mintea şi trupul sănătoase. Aşa cum îşi imaginează Racul că se simte, aşa se va simţi. Nici un alt semn nu e atît de predispus să permită gîndurilor negative să îi provoace afecţiuni fizice, aşa cum nici un alt semn nu e capabil de asemenea miracole de auto-vindecare precum Racul. Mulţi nativi ai zodiei sînt grădinari înnăscuţi şi-şi vor îngriji plantele cu acelaşi devotament cu care-şi vor “îngriji” contul bancar. Banii trag la Raci ca fierul la un magnet, iar lor le plac banii şi îi vor aduna cu grijă. Ei nu sînt mari cheltuitori, ca să folosim un eufemism. Dacă-ţi spune că e lefter înseamnă că a ajuns la ultimele lui două-trei sute de mii. Pentru el, asta e o situaţie disperată. Nimeni nu e mai capabil la administrarea banilor decît lunarul. E expert în acumularea şi înmulţirea lor, dar nu-l vei vedea aruncîndu-i aiurea pe fereastră. Generozitatea lui e întrecută doar de precauţie. Nu se ştie de ce, dar mîncarea reprezintă pentru Raci securitate. Cămara. dulapurile şi frigiderul lui trebuie să fie mereu pline pînă la refuz, fie că el mănîncă ce are în ele sau nu. O simplă conversaţie despre mîncare îi va aduce o strălucire rumenă în obraji, iar discuţiile despre foamete şi victimele ei îl vor îngrozi pur şi simplu. Risipa de hrană e o crimă pentru Rac. Poţi să-ţi umpli farfuria de cîte ori vrei la masa lui, dar ai grijă să o laşi curăţată-lună cînd te ridici de la masă. În ambele sexe ale zodiei există un puternic instinct matern. Tot timpul încearcă să te îndoape cu mîncare caldă sau să te înfofolească pentru a te proteja de frigul de afară. Racii îşi dădăcesc prietenii şi partenerii de viaţă şi îi supraveghează cu un ochi protector. E greu de spus ce stîrneşte mai puternic emoţiile lunarilor: copiii, mîncarea sau banii.
BĂRBATUL DIN ZODIA RAC
Nu te aştepta ca acest bărbat să-şi pună sufletul pe masă la prima întîlnire. Racii nu se confesează niciodată străinilor şi există anumite lucruri pe care nici cei mai buni prieteni ai lor nu le ştiu despre ei. Va fi nevoie de mult timp şi de multă răbdare ca să ajungi să-l cunoşti cu adevărat. Dacă-l prinzi într-una dintre fazele lui nesuferite s-ar putea nici să nu-ţi doreşti să-l cunoşti, dar nu renunţa aşa uşor. Poate fi superficial şi uşuratic, dar şi sensibil şi loial. Pe neaşteptate, acea încruntare sumbră se poate transforma într-un zîmbet blînd. Nesfîrşitele lui nemulţumiri şi comportamentul necioplit pot fi înlocuite treptat de un ton tandru şi de un chicotit înăbuşit, sau chiar de hohote de rîs dezlănţuite. Cînd e trist şi îngîndurat vei dori să-l îmbrăţişezi şi să-i alini melancolia. Cînd îşi manifestă mintea ascuţită, intuitivă, te vei holba la el cu gura căscată. Precauţia lui te va impresiona, iar pesimismul lui te va deprima. Acest bărbat poate fi atît de curtenitor, manierat şi atent, încît aproape că te vei aştepta să te invite la un menuet. Nu încape nici o îndoială: e un visător romantic şi totuşi e atît de raţional şi practic încît duşmanii s-ar putea să-l poreclească “Cap Pătrat”. Ce poţi face cu un astfel de bărbat? Să încerci să-l înţelegi. Acestea nu sînt schimbări profunde de personalitate. Doar faze lunare care îi traversează conştientul: azi sînt, mîine dispar. Atît în timpul cît şi între aceste faze, Racul rămîne fidel propriei personalităţi. Firea lui nu deviază niciodată de la tiparul de bază, în ciuda schimbărilor de expresie. Încearcă să-ţi aminteşti întotdeauna că, deşi purtarea Racului poate fi aspră şi distantă, inima lui e întotdeauna caldă, afectuoasă şi atît de sentimentală încît îl face deseori să se simtă vulnerabil. În astfel de momente se strecoară în carapacea lui, la adăpost faţă de propriile emoţii. Vei crede că e un nesuferit şi vei renunţa la el cînd se va retrage într-o tăcere ofensată, dar de îndată ce va trage precaut cu ochiul pe afară, ca să vadă lumina zilei, vei fi din nou tentată să te apropii de el. Din păcate, bărbatul din această zodie e în stare din cînd în cînd să strice cheful de viaţă tuturor celor din jur, manifestîndu-şi dispreţul faţă de toţi şi de toate, împrăştiind posomorală şi pesimism peste tot. În schimb, alte ori poate fi la fel de amuzant ca un urangutan apucat de sughiţ. Normal că nu ştii dacă să-i întorci spatele sau să-l strîngi în braţe. Schimbările de temperatură ale unui lunar pot bulversa pe oricine. Acum te ia frigul sub privirile lui îngheţate, acum te sufoci de atîta devotament. Toanele lui se manifestă cel mai acut cînd se teme că va pierde ceva. Poate pe tine. Asigură-l de o mie de ori că eşti a a lui. Cuvintele de dragoste sînt un balsam pentru sufletul lui. Bineînţeles, el se poate rătăci într-una din fazele lui zurlii tocmai în mijlocul unei scene romantice într-o noapte cu lună plină. Exact cînd te laşi purtată pe aripile unui vis trandafiriu, el se oferă să-ţi recite poezia lui favorită. Tu suspini, te laşi tandră pe umărul lui şi închizi ochii. Apoi va scoate din el ceva de genul “Am pierdut o batistuţă / Mă bate mămica…”, ceea ce te va smulge instantaneu din vraja momentului, dar luna aia plină poate avea influenţe bizare asupra unui Rac. Vreau să spun că omul ăsta poate fi de-a dreptul plecat cu sorcova, chiar dacă e suficient de deştept ca să facă un milion de dolari şi să-l păstreze. Acum, că a venit vorba de bani, am veşti bune pentru tine. Dacă eşti genul de fată căreia îi place să-şi plătească la timp chiria, te-ai îndrăgostit de omul potrivit. Securitatea financiară îi e aproape la fel de dragă ca tine. Oi fi tu cu un pas înainte, dar poţi să consideri banii principalul tău rival. Aproape toată viaţa va umbla după ei cu hotărîre şi un fel de fervoare tăcută, aproape religioasă. Finanţele l-au fascinat din copilărie şi îi va face mult mai mare plăcere să economisească decît să cheltuie. Nu e chiar un zgîrie-brînză, dar hai să zicem că n-ai să-l vezi niciodată aprinzîndu-şi ţigara cu o bancnotă de 50.000 ca să-şi impresioneze anturajul. Deşi are un excepţional simţ al umorului, Racul nu va găsi niciodată banii un subiect amuzant. Probabil că putea face calcule complicate în minte înainte să înveţe alfabetul şi la unsprezece ani cîştiga deja ceva bani vînzînd ziare. Să nu te miri dacă ai să descoperi că a păstrat prima lui puşculiţă, încă nedeschisă. Zornăitul arginţilor şi foşnetul bancnotelor îl liniştesc, dar nu se va lăuda cu contul lui din bancă. Racii colecţionează banii pur şi simplu pentru că îi iubesc. De fapt, probabil că-şi va minimaliza geniul financiar. Dacă te iei după el, e doar “un băiat sărac, care încearcă să-şi cîştige existenţa şi să se descurce cum poate”. S-ar putea chiar să te apuce mila de el şi să te oferi să-l ajuţi să obţină un împrumut la bancă. Las-o baltă! Probabil că jumătate din banca aia e a lui. Dacă are ascendentul într-un semn de foc, e posibil ca acest bărbat să aibă din cînd în cînd impulsuri extravagante, căroa le va rezista cu un curaj admirabil. Chiar dacă uneori scapă prin magazine la cumpărături inutile, ca să se binedispună, nu-şi va face un obicei din asta. Înainte să te apuci să murmuri printre dinţi “meschinul!” ar trebui să ştii că Racul are o idee foarte interesantă despre economie. El preferă să te ducă la cel mai bun restaurant, unde serviciul şi mîncarea să fie pe măsura preţului, decît să-şi ofenseze gusturile delicate cu cotlete de miel arse şi chelneri mojici la un local de mîna a doua. El consideră că e o prostie să arunci banii pe fereastră pe un palton, cînd o haină de nurcă sau de vizon e o investiţie care se amortizează în cîţiva ani. Un Mercedes conservator sau un jeep solid constituie o investiţie mai sigură decît o maşină ieftină care se strică de cum dai colţul. Calitatea şi prosperitatea sînt sinonime cu Racul. Ei, parcă ţi-ai mai venit în fire, nu? Chiar şi cei mai poetici şi visători reprezentanţi ai zodiei, care îşi petrec viaţa în lumea artelor, au un acut simţ al valorii banului. O fi el un pictor boem care trăieşte în mansardă, dar pe vreun raft pe-acolo sigur are nişte cecuri sau obligaţiuni. Cînd un nativ se lansează într-o carieră, sigur va ajunge printre primii. Talentul lui artistic e uimitor şi poţi să-ţi rogi liniştită Racul să-ţi picteze felicitările de Crăciun. Sigur vor fi adorabile, chiar dacă e un simplu amator. Dacă e un adevărat bărbat al Lunii nu va fi înnebunit după hainele sport. Ţinutele lui sînt mai degrabă oficiale, căci îi plac croielile conservatoare şi finisajele de calitate. Deseori are o slăbiciune pentru butonii de guler, manşetele cu butoni şi cămăşile scumpe cumpărate en gros, fără monogramă (prea ostentativ; preferă subtilitatea). Chiar şi în timpul perioadelor financiare instabile – sau cînd încă nu a reuşit să strîngă primul milion de dolari – Racul va reuşi să degaje un aer de bogăţie. Nu va avea întotdeauna avere, dar să vezi un nativ al acestei zodii la coadă la ajutorul de şomaj va fi un lucru la fel de rar ca un palmier în Siberia. Să sperăm, nu, să ne rugăm la Dumnezeu să-ţi placă mama Racului tău. E aproape sigur că va fi deseori pomenită în conversaţii, prin remarci precum: “Mama nu foloseşte niciodată farduri şi e o femeie frumoasă. Nu crezi că ţi-ai pus cam mult fard pe ochi, iepuraş?”. Sau: “Foloseşti foi de plăcintă şi fulgi de cartofi pentru piure? Cînd eram mic, mama făcea cu mîna ei pînă şi pîinea”. E foarte posibil ca această culme a virtuţilor să-şi facă apariţia în persoană cînd ţi-e lumea mai dragă, să te trezeşti că o îndelung planificată ieşire e anulată în ultima clipă fiindcă “iubito, trebuie să o duc pe mama pînă la ţară”. Cu alte cuvinte, Racul va ezita foarte mult înainte să îşi detroneze mama ca să te încoroneze pe tine regină a vieţii lui, mai ales dacă aceasta i-a asigurat un cuibuşor plăcut, plin de confort călduţ. Aceşti nativi sînt fie foarte, foarte apropiaţi de mamele lor, fie complet înstrăinaţi de ele. Relaţia nu e niciodată lejeră, ca la majoritatea oamenilor. Cei care nu-şi idolatrizează mama sînt fie adoptaţi, fie gelozia simţită faţă de tată a creat un blocaj emoţional, rezultînd răceală şi izolare. Însă la Racul tipic, e mult mai probabil ca problema să fie apropierea exagerată. N-are rost să ne ascundem după degete: dacă eşti îndrăgostită de bărbatul ăsta va trebui să-i cultivi mama şi va trebui să-i fii rival în timp ce o copleşeşti cu complimente. N-o lăsa niciodată să te întreacă la gătit şi gospodărie. Las-o să te înveţe să faci tort de bezea, căci îi va plăcea asta. Apoi pune mîna şi dă-i clasă făcînd de una singură un muşchi Stroganoff, de să le lase gura apă. Ai grijă să-l răsfeţi pe Rac cel puţin la fel de mult ca mama lui, adică foarte mult, căci probabil că a fost obişnuit să fie lumina ochilor ei. Dacă te agiţi în jurul lui, îl hrăneşti regulat, îl serveşti la masă, îl îngrijeşti cînd e bolnav şi-l învălui cu tandreţe la culcare, vei avea un Rac tare dulce şi afectuos. Aceşti bărbaţi nu vor recunoaşte niciodată, dar adoră să fie alintaţi şi îngrijiţi de femei. Însă există trăsături care vor compensa aceste lucruri. În primul rînd, va fi şi el un bucătar bunicel. S-ar putea să te surprindă cînd te va aştepta cu o masă completă de mare clasă. Cînd acest bărbat te invită la el acasă la cină e de obicei foarte serios. Dacă spune să urci la el ca să-ţi arate colecţia lui de discuri, probabil că nu va fi doar un text, ci chiar intenţia lui. Oricum, vei fi în siguranţă, căci de obicei lunarul e un gentleman pînă în clipa în care tu încetezi să mai fii o lady. Aşa se făcea pe vremea bunicii şi, pentru el, alea sînt “vremurile bune”. Pune-i întrebări despre istorie şi despre arborele lui genealogic. Va fi teribil de încîntat. Dacă îţi spune că vrea să-ţi facă poze nu o rupe la fugă pe scări. Fotografia e un hobby comun printre Raci şi puţini bărbaţi din acest semn trec prin viaţă fără să aibă măcar un aparat de fotografiat. Pentru el nu e uşor să-şi găsească o femeie demnă de interesul lui, dar cînd acest lucru se întîmplă, va fi emoţionant de sentimental şi o va scălda în cadouri şi admiraţie. Dar standardele lui sînt destul de înalte, căci Racul se teme să nu se ardă. Un eşec sentimental, care pentru alţii ar însemna cîteva săptămîni de tristeţe, pentru Rac constituie un dezastru. Dacă ceva îl separă de o parteneră care îi devenise apropiată, el poate să o iubească la fel ca în prima zi mulţi ani după despărţire. În mod normal nu se aruncă din prima într-o relaţie, dar dacă e sigur că pe tine te vrea, timiditatea se va transforma peste noapte în tenacitate şi îţi va umple cutia de scrisori, va dormi pe covoraşul de la uşă şi îţi va monopoliza telefonul pînă vei ceda. Poate vrei să ştii ce fel de tată e Racul? Aici avem veştile cele mai bune: în adîncul inimii lor, toţi Racii sînt mame. Chiar şi bărbaţii. Vreau să spun că va avea o răbdare infinită cu copiii, va fi sincer interesat de fiecare durere de dinţi, vînătaie sau jucărie stricată, va purta coif din hîrtie cot la cot cu ei de ziua lor şi va petrece ore în şir distrîndu-i pe cei mici. Racii sînt mîndri de fiii lor şi feroce de protectori cu fiicele, însă cînd vor deveni adolescenţi, tentativele lor de a renunţa la sprijinul şi protecţia lui îl pot transforma din nou într-un crab nesuferit. Foloseşte cifrele ca să-l convingi că greşeşte, ştii cît e de impresionat de ele: “Acum avem doi copii. Cînd se vor căsători s-ar putea să avem şase sau opt nepoţi, ca dividendele la bancă. Şase sau opt aduc şi mai multă fericire decît doi, nu?”. Şi cu asta l-aţi prins. “Mă bucur că eşti de acord, iubitule. Acum, te rog, spune-mi unde ai ascuns rochia de mireasă a fiicei noastre. Şi încă ceva, dragule, n-ai vrea tu să desfaci cătuşele fiului nostru ca să se poată duce la Starea civilă, unde e aşteptat?”. Nu încercaţi să faceţi asta cînd e lună plină, s-ar putea să înţeleagă greşit. Racului îi vine foarte greu să renunţe la controlul asupra celor dragi, dar dacă îi aminteşti că tu îi eşti încă alături, probabil că va slăbi strînsoarea asupra copiilor.
FEMEIA DIN ZODIA RAC
Nu încape nici o îndoială. La început nu vei reuşi să-ţi dai seama dacă femeia ta din zodia Racului e o suavă creatură lunară sau o zănatecă zglobie. N-o să ştii niciodată. În timpul “sezonului ploios” te va îneca în regretele ei. Cînd soarele va apărea din nou dintre nori te va învălui în rîsete şi te va emoţiona cu tandreţea ei. Aşa e ea. Puţin nebunatică, un pic tristă şi plină de imaginaţie. În plus, ştie să strîngă banul la ciorap. Bineînţeles, nu vei avea ocazia să te uiţi sub salteaua ei pînă după căsătorie, căci pudoarea e importantă pentru ea. Dar poţi să fii aproape sigur că are acolo o şosetă veche îndesată cu bancnote. Chiar şi cu un ascendent extravagant, această femeie va avea nişte bani ascunşi sub ghiveciul cu azalee, sau puşi printre faldurile feţei de masă din dantelă pe care a primit-o de ziua ei acum zece ani şi pe care n-a folosit-o niciodată. Deschide una dintre cărţile ei cu poezii şi probabil că va cădea dintre pagini o bancnotă uzată, de 50.000, uitată pe acolo de cine ştie cînd. Femeia Rac poate porni într-o expediţie de cumpărături nebuneşti cînd suferă şi are nevoie de balsam pentru orgoliul ei rănit dar, de cele mai multe ori, cheltuielile ei sînt mult mai puţin substanţiale decît venitul. E posibil să manifeste un interes neobişnuit pentru contul tău din bancă, iar banii constituie unul dintre subiectele ei favorite de discuţie. Nu te va dispreţui dacă nu ai bani, atîta timp cît te străduieşti să-i obţii. Te va ajuta să faci bani şi să-i economiseşti, dar te va lăsa singur cînd te vei apuca să îi risipeşti. Cînd îi dăruieşti acestei fete ceva extrem de scump şi ea îţi spune “Nu trebuia să faci asta”, să ştii că vorbeşte serios. Ca să o faci să uite de asigurări, ipoteci, note de plată şi depuneri la bancă, du-o pe malul mării pentru o plimbare nocturnă la lumina lunii. Atunci vei vedea cea mai frumoasă parte a femeii din Rac. Luna va scoate la iveală toate visele ei secrete, iar apropierea apei o poate face să se relaxeze şi să renunţe la cele o mie şi una de inhibiţii. S-ar putea să ai ocazia să-i vezi toată gama emoţională într-o oră. Aşa vei putea alege sentimentul care-ţi place şi o vei putea încuraja să-l cultive. Cînd o ai pe fata din Rac singură cu tine pe o plajă, sub luna plină se petrece o stranie transformare. Doamna distantă şi rezervată pe care o vezi ziua, sau chiar şi femeia pe care ai observat-o la teatru sau restaurant fiindcă rîdea mereu şi flirta cu neruşinare, va deveni brusc o creatură din altă lume cînd razele magnetice ale lunii îi vor străluci în ochi şi urechile i se vor umple de foşnetul valurilor. Ea va deveni o nimfă a mării, care te poate purta dincolo de limitele imaginaţiei tale. Metoda va funcţiona de fiecare dată, dar ai grijă să nu alegi o seară cu lună nouă, căci nu are acelaşi efect ca o lună plină. Va fi timidă şi dulce cînd luna e în primul pătrar, dar numai o lună plină poate trezi talentele ei ascunse. Sub vraja astrului nopţii, această femeie poate scrie o poezie, compune un cîntec sau rupe vălul unor mistere filozofice cu care înţelepţii şi-au bătut capul secole de-a rîndul. Bineînţeles că în aceste cazuri ea e un partener de conversaţie deosebit de interesant. Ar trebui să fii prevenit că există două tipuri diferite de femei Rac îndrăgostite. Prima e blîndă, feminină, timidă, modestă, dulce şi pudică. A doua e mai dificilă, pentru că se lipeşte de tine ca marca de scrisoare. Ea va folosi toate trucurile femeieşti pentru a sta aproape de tine oriunde ai fi. Dacă ţii cu adevărat la ea, jocurile acestea pot fi foarte excitante. Dar dacă nu simţi decît amiciţie pentru ea şi ea are grijă să te strîngă de mînă sau să te sărute pe obraz exact cînd trece pe lîngă tine femeia vieţii tale, jocul s-ar putea să nu te mai amuze aşa de tare. Poţi să-i cînţi în strună de dragul glumei, dar ştiu un bărbat care a făcut asta şi a pierdut-o pe fata pe care o iubea cu adevărat. Acest gen de femeie Rac poate fi o reală ameninţare pentru iubirea adevărată şi căsniciile fericite. Aceste femei sînt în minoritate în zodie, dar chiar şi una poate provoca mari necazuri. După cum ştii din alte zodii, puţine femei sînt perfecte. Cea din Berbec e mereu pe fugă, chemîndu-şi singură taxiurile şi dîndu-se cu capul de pereţi, cea din Săgetător e şocant de directă, femeia din Scorpion te poate băga în sperieţi, Geamăna poate fi nestatornică, Leoaica – prea mîndră etc. În mod normal, femeile din Rac nu au nici unul dintre aceste defecte. Totuşi, există unele lucruri pe care nu trebuie să le faci cînd eşti cu ea. Detestă să fie criticată, e profund rănită cînd e ridiculizată şi nu suportă să fie respinsă. Acestea sînt cele trei reguli de bază. Femeia acestei zodii e rareori agresivă în mod deschis, aşa că va trebui să faci tu prima mişcare. Dacă ea se va mişca, o va face numai înapoi sau în lături. Timiditatea ei ascunsă şi teama de a nu fi respinsă sînt la fel de mari ca şi la bărbatul zodiei. Cunosc o femeie Rac şi un bărbat din aceeaşi zodie care au stat într-o noapte timp de şapte ore împreună singuri, în apartamentul ei, prefăcîndu-se că se uită în nişte reviste. În timp ce inima le bubuia în piept, ei au citit un vraf de reviste vechi, ziarele din ziua respectivă şi au dezlegat şi cîteva rebusuri, căci nici unul nu voia să facă prima mişcare. Fii amabil şi bun cu mama femeii lunare, căci altfel nu te va ierta niciodată. Cu tot simţul umorului, femeia acestui semn nu va reacţiona favorabil la glumele cu soacre. Să nu-i citeşti niciodată jurnalul. Oricum va fi bine ascuns, încuiat pe undeva. Racilor le place să aibă secrete. Nu sînt genul care să se confeseze, dar pot să asculte confesiunile altora. Temerile iubitei tale lunare îţi pot crea probleme. Ea se teme că nu e destul de frumoasă, destul de deşteaptă, destul de tînără sau destul de bătrînă. Nu contează că are o siluetă de manechin, un chip ca al Elenei din Troia şi o minte ca a lui Aristotel, tot se va simţi stînjenită. Asigur-o că e tînără, adorabilă, logodită şi că eşti al ei. Dacă îi spui asta de vreo douăzeci de ori pe zi, s-ar putea să înceapă să te creadă. Stările ei de spirit se vor schimba în medie de patru ori pe lună, cu fiecare pătrar al Lunii, plus fluctuaţii minore de două ori pe zi, o dată cu mareele. E oarecum previzibilă într-un mod imprevizibil. Această caracteristică o poate face să-ţi pară misterioasă şi fascinantă, dar te va scoate din minţi atît de mult încît uneori îţi va veni să o strîngi de gît. Într-una din perioadele ei proaste, femeia lunară s-ar putea teme că nu găteşte destul de bine, ceea ce e ridicol, căci nativa zodiei poate face un bucătar francez să pară un biet sergent de popotă în comparaţie cu ea. Nu e genul care să utilizeze conserve sau semipreparate. Tocăniţele ei sînt senzaţionale, piureul de cartofi e pufos, legumele sînt crocante, iar dulceaţa de căpşuni făcută de ea e divină. Cuptorul îi e unul dintre cei mai buni prieteni, iar bucătăria va fi de departe încăperea ei favorită din casă. Se va agita în jurul tău ca o cloşcă, iar ţie îţi va plăcea probabil la nebunie, aşa cum le place celor mai mulţi bărbaţi. O altă temere majoră a femeii Rac va fi faptul că nu o iubeşti suficient de mult. Pentru un mascul cu sînge în vene, această temere va fi uşor de îndepărtat. Dovedeşte-i cît de mult o iubeşti, cît de des vrei, căci ea va fi minunat de receptivă. Însă, o dată cu îndepărtarea acestei insecurităţi, s-ar putea să apară o nouă problemă. Sincer vorbind, după ce ai cîştigat pe deplin o femeie Rac, ea s-ar putea dovedi puţin cam prea tenace, ca şi cum nu mai are de gînd să-ţi dea drumul pînă la sfîrşitul vieţii. Asta nu e aşa de rău. Există bărbaţi care tînjesc după o asemenea loialitate. Dacă ai avut norocul să-i cîştigi dragostea, tu nu vei mai tînji niciodată nici după afecţiune, nici după delicatese culinare. Rîsul ei zurliu îţi va umple şi el viaţa de plăcere, iar umorul ei frust şi sănătos îţi va fi şi mai drag cînd te vei gîndi la sirenele sarcastice cu spirit cinic şi chicoteli ipocrite. Este îngrozitor de nedrept să te joci cu inima femeii lunare, pentru că te va iubi, respecta, asculta şi, uneori, te va cicăli puţin, cu sincer devotament. De ce ai încuraja o dragoste atît de rară, dacă nu ai de gînd să şi răspunzi la fel? Nu uita cît e de tenace! Poate că tu doar flirtezi puţin cu ea, dar îţi va fi greu să pui capăt relaţiei, căci ea nu aude fluierul de sfîrşit al meciului. Sentimentele femeii Rac nu au nimic superficial. Că pune mîna pe un bărbat sau un serviciu de cafea, acel lucru e al ei pentru totdeauna! Poate că nu o să-ţi copleşească prietenii cu vivacitatea ei sau cu complimente sclipitoare, dar te va impresiona întotdeauna cu farmecul ei. Aceste femei preferă să-şi păstreze cele mai profunde emoţii pentru persoanele cele mai apropiate. După ce ai ieşit cu alte femei şi le-ai comparat cu fata ta din Rac s-ar putea să alergi înapoi la ea şi să o implori să te prindă din nou în “cleşti”, cît mai strîns. Cel mai dificil aspect cînd ai de-a face cu o nativă a zodiei e să o împiedici să se retragă în carapacea ei dură, aflată mereu la îndemînă. Sentimentele ei sînt atît de delicate, încît cea mai nevinovată remarcă o poate răni profund. Nu poţi să ştii cînd va deveni brusc vulnerabilă la înţelesuri ascunse. Într-o noapte poţi să valsezi cu ea ca în vis şi să-i spui că părul ei arată superb, iar ei îi vor da lacrimile. De ce? Fiindcă ai insinuat că ultima dată cînd ai văzut-o părul ei arăta oribil. Aceste femei sînt foarte sensibile şi plîng mult. Să ai întotdeauna la îndemînă o batistă curată. Nativele nu sînt neapărat zgîrcite, dar simt această nevoie irezistibilă de a păstra totul. Rareori va arunca nasturi, bucăţi de sfoară, borcane, cutii, soţi şi tipare vechi pentru rochii. De unde ştii că nu-i vor folosi cîndva acele jumătăţi de bilete de teatru, sau pliculeţele de ceai folosite? Poate cîndva, în viitorul imprevizibil, va găsi ceva de făcut cu siguranţele arse pe care le ţine în sertarul cu globuri de Crăciun sparte. N-o întreba la ce îi trebuie cele două sute de ciorapi rupţi şi mănuşi desperecheate. Le va găsi ea o trebuinţă! Această fată nu va ierta în veci un musafir care arde cu ţigara cuvertura croşetată de mătuşa Matilda acum patruzeci de ani. Totul are valoare sentimentală pentru ea. Inclusiv insignele de pionier sau primul ei carnet de CEC. Îşi iubeşte posesiunile şi le păzeşte cu gelozie. În această categorie intri şi tu. Nu e tocmai geloasă, ci posesivă. E o diferenţă! Femeile născute în semne de foc luptă şi protestează faţă de dezamăgirile şi nedreptăţile vieţii. Femeia Rac crede că nu rezolvă nimic agitîndu-se. Cînd lucrurile nu ies cum vrea ea poate că va vărsa cîteva lacrimi în tăcere, dar de obicei îşi va încrucişa braţele şi va aştepta răbdătoare ca lucrurile să se îndrepte de la sine. Răbdarea e una dintre principalele ei virtuţi. Însă cînd e deprimată, va trebui să găseşti o modalitate de a o scoate dintr-ale ei şi să o prinzi înainte să se scufunde prea adînc în depresie. În adîncul sufletului lui, orice Rac îşi doreşte să fie răsfăţat, alintat. Are o nevoie disperată să ştie că nu poţi trăi fără ea şi uneori e capabilă să meargă pînă dincolo de limitele normale pentru a-ţi stîrni mila şi instinctul protector, doar pentru a se asigura că e importantă pentru tine. De fapt, cere foarte puţin pentru cît îţi dăruieşte. Însă nu te lăsa păcălit de slăbiciunea manifestată în timpul acestor episoade. Acea fetiţă neajutorată care se cuibăreşte în braţele tale puternice pentru ca tu să o protejezi de lumea rea şi rece e perfect capabilă să se deascurce singură dacă e nevoie. În toiul unei discuţii încinse în contradictoriu, cînd femeia ta lunară se uită în sus, la tine, cu ochi înlăcrimaţi şi speriaţi, nu uita că, după ce pleci şi treci de colţul străzii, probabil că ea îşi va şterge lacrimile, va pune nişte muzică şi va începe calmă să-şi facă ordine în dulapuri. Bineînţeles, nu poţi să neglijezi momentele cînd depresia ei e reală, şi nu doar o încercare de a-ţi stîrni compasiunea. În acele seri ai face bine să stai cu ea, să asculţi muzică şi să o ţii tandru de mînă. Sacrificiile de care e capabilă o femeie lunară pentru cei dragi nu au limite. Curajul pe care nu pare a fi în stare să şi-l adune pentru a-şi alunga propriile temeri apare ca din senin, strălucitor ca soarele, atunci cînd cei dragi au nevoie ca ea să fie puternică pentru a-i sprijini. Cînd totul îţi merge prost, ea nu te va dezamăgi niciodată şi în acele momente îţi va aminti mai degrabă de o stîncă decît de o fragilă rază de lună. Pentru copiii ei va fi un monument de stabilitate şi un refugiu şi îi va ajuta să-şi găsească drumul în viaţă, cu sensibilitate şi înţelegere. Ei vor conta pe ea şi căldura iubirii ei va transforma căminul lor într-un palat plin de lumină şi bogăţii, chiar dacă trăiţi într-o colibă. Cînd vor apărea copiii, s-ar putea să pierzi o parte din atenţia ei. Racul e semnul maternităţii! Va fi loc şi pentru tine, dar va trebui să te dai un pic mai la o parte. O femeie Rac fără copii îşi va revărsa afecţiunea maternă asupra unui animal de casă sau a prietenilor, iar aceştia vor fi norocoşi. Nimic nu e prea bun pentru familia ei. Dacă fiul acestei femei strănută, va fi băgat imediat în pat, înfofolit şi îndopat cu medicamente, ceai şi supă de pui pînă cînd creşte suficient de mare pentru a opune rezistenţă. Progenitura unei mame din Rac nu va ieşi pe uşă într-o seară rece fără puloverul cel gros sau fără fular şi mănuşi într-o zi de iarnă. Un copil va trebui să aibă multă voinţă pentru a se opune cocoloşirii mamei lunare şi pentru a nu ajunge un răzgîiat. Altfel, va fi un adevărat şoc pentru el cînd va ieşi în lume şi va descoperi că nu e centrul universului. Un asemenea devotament îi poate oferi un refugiu minunat pentru momentele cînd lumea i se pare un loc de nesuportat, dar pe de altă parte îl poate face anormal de dependent de fusta mamei şi incapabil să-şi vadă propriile defecte. Mama din Rac va păstra fiecare lucrare de control a puilor ei, va pune cu mîndrie pe pereţi mîzgălelile lor stîngace şi va împacheta cu duioşie în hîrtie de mătase pantofiorii în care copilul ei a făcut primii paşi. Nativele zodiei nu acceptă uşor ideea că progeniturile lor vor să părăsească cuibul şi nici nu le prea vine să renunţe la ei ca să-i lase să-şi întemeieze o familie. Ele au tendinţa să se agaţe de copil prea strîns şi prea mult timp şi cred că nimeni nu e suficient de bun pentru odorul lor. Uneori, potenţialul mire sau viitoarea soţie a unui copil de Rac trebuie să treacă prin tot felul de teste ca să obţină aprobarea finală. Ciudata posesivitate a femeii din această zodie o face să fie de neclintit, dar niciodată agresivă. Ea ştie în adîncul sufletului ei că, oricît de departe te-ai duce ca să-ţi urmezi visele, te vei întoarce întotdeauna şi ea va fi acolo, aşteptîndu-te răbdătoare. Ochii ei încă vor mai avea strălucirea lunară de care îţi aminteşti, bucătăria va mirosi delicios a arome de mîncăruri calde, iar ea te va întreba cum a fost şi cum te simţi. Dacă nu ţi-a mers bine, va spune o glumă ca să te facă să rîzi, te va hrăni şi, după ce te-ai relaxat, îţi va alunga grijile cu sfaturile ei de bun simţ şi umorul ei nebun. Mai tîrziu, la lumina flăcărilor din şemineu, te vei uita la chipul ei senin şi te vei întreba din nou: “O fi, de fapt, oare, o creatură lunară sosită dintr-o grădină învăluită în ceaţă, sau o adorabilă nebună plină de viaţă?”. Dar răspunsul nu va mai părea important.
SCORPION
CUM RECUNOŞTI UN NATIV SCORPION
Orice enciclopedie descrie scorpionul ca fiind o arahnidă nocturnă, care îşi atacă şi paralizează prada cu o otravă injectată în ea de coada lui lungă, curbată, folosită atît pentru autoapărare, cît şi pentru distrugere. înţepătura lui e uneori fatală. Oamenii se trag deseori înapoi cînd aud că cineva e născut în noiembrie, murmurînd: “Ah, eşti Scorpion!”, fie cu teamă în glas, fie cu admiraţie şi respect. Uneori mai scot şi cîte un chicotit, legat, evident, de legendara senzualitate a Scorpionului. Nativii sînt sătui de aceste reacţii la zodia lor şi cine-i poate condamna? Dar ei sînt lipsiţi de scrupule şi periculoşi, nu? Greşit! Asta depinde de multe lucruri. în primul rînd, ar trebui să înveţi cum să-i recunoşti pe nativi. Scorpionului îi place să circule incognito. Datorită puterii lui de autococntrol, de obicei reuşeşte, dar există cîteva modalităţi care te vor ajuta să-i penetrezi deghizarea. Uită-te la ochi. Fie ei albaştri, verzi, căprui sau negri, te vor străpunge cu intensitatea lor hipnotică. Majoritata oamenilor devin agitaţi şi stînjeniţi sub privirea fixă a Scorpionului. Va trebui să rupi vraja şi să-ţi muţi privirea, căci nu vei cîştiga niciodată confruntarea de priviri cu un Scorpion. Aceasta e o modalitate infailibilă de a identifica un plutonian. Ochii nativului îţi străpung fiinţa pînă în adîncuri, pătrunzîndu-ţi în suflet. După asta, ascultă-l cum vorbeşte. Tonul poate fi moale precum catifeaua, răguşit sau usturător de tăios, vorbirea măsurată şi lentă sau ritmată şi repezită, dar vorbele lui nu vor avea niciodată drept scop crearea unei imagini false a propriei persoane. Scorpionul ştie exact cine e şi cine nu e şi nimic din ce gîndesc alţii despre el nu va schimba asta. Nici insultele, nici complimentele nu au absolut nici un efect asupra lui. Nu are nevoie să-i spună alţii care-i sînt viciile şi virtuţile. în cel mai bun caz, va fi de acord, calm, cu evaluarea ta, în cel mai rău caz te va suspecta de motive ascunse. Dacă ai să dai vreodată peste un Scorpion palavragiu, cu privire alunecoasă, consideră-l o excepţie astrologică extrem de rară, căci puţini nativi sînt agitaţi. Majoritatea plutonienilor au un fizic plin de forţă. Trăsăturile sînt marcat greoaie sau ascuţite şi bine cizelate, iar nasul e destul de proeminent, uneori chiar ca un cioc de pasăre. La nativii tipici, pielea e foarte palidă, aproape translucidă, iar sprîncenele sînt groase şi unite deasupra nasului. Dar ceea ce îi dă de gol est vitalitatea electrică pe care o degajă prin simpla lor prezenţă. Oricît ar încerca ei să treacă neobservaţi, o asemenea forţă vitală nu poate fi ascunsă complet. Bărabţii vor avea braţe şi picioare păroase, iar părul acesta va avea deseori tente roşiatice. Majoritatea nativilor au ochii şi părul închise la culoare, dar să nu trecem cu vederea tipul blond, glacial, perfect exemplificat de Grace Kelly. Glacial la suprafaţă, am vrut să spun. Calmul şi stăpînirea de sine de suprafaţă ale plutonienilor sînt create şi menţinute cu grijă pentru a ascunde natura lor clocotitoare. Au un autocontrol de invidiat. Indiferent de furtunile emoţionale stîrnite în ei, rareori le vei vedea reflectate pe chipul îngheţat, imobil al Scorpionilor. Aceşti oameni afişează în mod conştient o figură inexpresivă şi sînt mîndri de asta. Ei ordonă trăsăturilor feţei să rămînă neclintite şi acestea se supun. (Nici n-ar îndrăzni să n-o facă.) Rareori vei vedea un Scorpion dîndu-se de gol roşind sau încruntîndu-se. Zîmbetele sînt rare dar sincere. Trupul Scorpionului se supune aceloraşi ordine ca şi faţa. N-ai să-i vezi sărînd în sus, tresărind sau manifestînd ticuri nervoase. Reacţiile sînt păstrate la minim, pentru că arta Scorpionului constă în neîncetata testare a motivaţiilor şi firii tale, în timp ce el rămîne impenetrabil. E un adevărat expert. E important să ţii minte că există un tip de Scorpion care se mişcă şi vorbeşte destul de repede şi pare a avea un comportament deschis, prietenos. Uită-te adînc în ochii lui şi gîndeşte-te bine la cîteva din faptele lui anterioare, la adevăratul lui comprotament. De fapt, toată pălăvrăgeala aceea veselă e doar un joc pentru el. în interior, e la fel de dur şi hotărît ca şi ceilalţi plutonieni. Poate e chiar mai periculos, pentru că deghizarea lui e mai bună şi te păcăleşte mai uşor. Trebuie să fii mereu în gardă cînd eşti pe lîngă un Scorpion. Nu vreau să spun că sînt răi, ci doar că nu sînt nici blînzi, nici naivi. Unii nativi, dîndu-şi seama că ochii îi dau cel mai adesea de gol, poartă ochelari mai tot timpul, chiar şi noaptea. Spune-i unui Scorpion că are un mare talent care într-o zi va fi recunoscut de întreaga lume şi îţi va răspunde firesc, liniştit: “da, ştiu”. Roagă-l să-ţi facă un serviciu şi răspunsul va fi la fel de simplu: “Da, sigur”, sau “Nu, nu pot”. Dacă eşti o finţă sensibilă, nu-i cere părerea sau sfatul. îţi va spune adevărul adevărat, oricît de brutal ar fi el. Tu l-ai întrebat! Scorpionul nu va face complimente gratuite ca să crească în ochii cuiva sau ca să cîştige un aliat. Nu e de demnitatea lui să flateze. Cînd îţi spune ceva drăguţ, apreciază acele vorbe ca pe o comoară. Poţi fi sigur că sînt sincere. Dacă îţi spune că ai voce, lasă baltă cîntatul în baie şi pune mîna pe microfon. Dacă spune că ai o voce grozavă, poţi să te duci liniştit să dai o probă la Metropolitan. S-ar putea chiar să-ţi înlăture din drum cîţiva munţi fără nici un strop de efort, ca să te ajute. Să nu crezi toate poveştile pe care le auzi despre egoismul Scorpionului. Mai bine ascultă ce povestesc cei care au beneficiat de sfaturile lui înţelepte şi de generozitatea lui. E de la sine înţeles că acest nativ atrage în jurul lui atît admiratori loiali şi devotaţi cît şi inamici invidioşi şi plini de ură. Dar chiar şi aceştia din urmă îl respectă împotriva voinţei lor şi vei observa că evită să-l provoace pe faţă. Exemplele celor puţini care au încercat sînt dureros de vii în amintirea tutror celor care tind să uite că precauţia e obligatorie cînd lansezi un atac împotriva Scorpionului. Nu uita! Planeta lui, Pluto, guvernează şi energia nucleară! Totuşi, aceşti oameni au o drăgălăşenie care-ţi rămîne în minte şi deseori manifestă o compasiune blîndă faţă de cei bolnavi sau disperaţi. Planeta care-l influenţează îi oferă acestui personaj mai multe căi de urmat. Poate imita scorpionul nocturn, care îi înţeapă pe alţii şi chiar pe sine însuşi, chiar dacă asta îl ucide, doar de dragul plăcerii de a înţepa, sau poate imita vulturul care-l simbolizează şi care se ridică deasupra limitelor sale şi îşi foloseşte forţa cu înţelepciune şi cu simţul dreptăţii.Mari generali, preşedinţi şi savanţi sînt astfel de vulturi. Această zodie a dat mai mulţi preşedinţi ai Statelor Unite decît oricare alta. Cît despre scorpionii nocturi, probabil că ai simţit şi tu înţepătura cîtorva. Astrologia antică îi numea şerpi. Nu e greu de ghicit cărei categorii îi apraţin Scorpionii pe care-i întîlneşti. Există însă şi cîţiva care se situează undeva între arahnida nocturnă şi vultur. Aceştia sînt şopîrlele cenuşii. La ei sacrificiul de sine se transformă în îngrijorare nevrotică pentru propria persoană, iar talentele paranormale se transformă într-o teamă permanentă de pericole obscure, care pîndesc din umbră şi pot lovi în orice clipă. Curajul plin de forţă se distorsionează şi, în loc de răzbunarea nemiloasă a scorpionului sau de nobleţea vulturului care se ridică deasupra acestor sentimente negative, la şopîrle apare o meschinărie josnică ce le face să se retragăîn hăţişul urilor lor mărunte la cea mai mică ofensă. Ei speră că destinul le va pedepsi inamicii, cărora le doresc moartea aproape fără să-şi dea seama de acest lucru, dar refuză să acţioneze direct pentru a se răzbuna. Şopîrlele cenuşii nu reuşesc să ia putere de la Pluto, putere care i-ar ridica deasupra circumstanţelor nefericite în care se găsesc. Chiar şi atunci cînd sînt prinşi în încleştarea nemiloasă a tragediei, această uluitoare forţă interioară poate oferi Scorpionilor şansa unui nou început în lumina soarelui. Dar şopîrlele caută umbrele întunecate şi zac în somnolenţă, risipind jalnic darurile zodiei lor.însăun Scorpion nu se scufundă niciodată atît de adînc în mlaştina deprimării încît să piardă complet puterea lui Pluto. Niciodată nu e prea tîrziu pentru o şopîrlă să se transforme în vultur. Această vrajă specială aparţine exclusiv celor născuţi în semnul Scorpionului. Tot ce au de făcut e să apeleze la ea. Vulturii tipici nu cunosc frica. chiar şi femeia sau bărbatul obişnuit din acest semn vor înfrunta cu vitejie orice, de la durerea fizică şi sărăcie pînă la ridicol şi eşec, cu un fel de mîndru dispreţ şi convingerea interioară că pot depăşi orice lovitură a sorţii. Scorpionul este extrem de loial prietenilor. Unii dintre ei chiar sînt în stare să-şi dea viaţa (în luptă sau într-o situaţie de criză) pentru a-şi salva prietenii, rudele sau persoanele iubite. Soldatul din Scorpion sare instinctiv să-şi tragă camaradul rănit la adăpost, înfruntînd gloanţele inamicului. Pompierul din această zodie moare ca să salveze copilul din clădirea în flăcări. Uneori pare că aceşti oameni caută în mod inconştient dar voit violenţa, pericolul, pentru a-şi pune la încercare forţa interioară. Scorpionul nu uită niciodată că a primit un dar sau că cineva a fost bun cu el şi acea persoană va fi răsplătită din plin. Pe de altă parte, nu uită nici o rană sau o ofensă, dar poate reacţiona în mai multe feluri. Vulturul îşi va zdrobi inamicul, ca acesta să înveţe să nu-l mai rănească niciodată, va cîştiga lupta şi-l va lăsa pe învins să plece în drumul lui. Mortalul scorpion nocturn va înţepa mai întîi, apoi va planifica distrugerea duşmanului, apoi va înţepa din nou. El nu se mulţumeşte doar să plătească poliţele ca să fie chit cu inamicul. El trebuie să-l distrugă complet, sau măcar să-l doboare. Arahnida tipică va sta treaz nopţile, plănuind cum să se răzbune. Dacă un vecin îi zgîrie dinadins aripa maşinii, a doua zi el îi va zgîria ambele aripi ale maşinii vecinului şi poate va trece cu cauciucurile şi peste gardul viu, îngrijit, al acestuia – numai aşa… ca dobîndă la poliţă. Aceşti nativi rareori se mulţumesc să plătească măsură pentru măsură inamicilor, ca să le arate că ce ţie nu-ţi place altuia nu face. Ei plătesc dublu, triplu, cu vîrf şi îndesat! însă la şopîrlele cenuşii, răzbunarea plutoniană se manifestă printr-o ură înnăbuşită ani la rînd, ceea ce duce în final la o profundă depresie sau chiar la o boală fizică. Ferocele resentiment scorpionesc răsucit spre interior şi niciodată exprimat ajunge să-l otrăvească la fel de sigur cum propria înţepătură ucide vietatea după care au fost numiţi aceşti nativi. Atunci cînd acest sentiment e manifestat, exprimat, poate provoca vinovăţie, pentru că, în adîncul inimii lor acestor oameni le e ruşine să facă rău celor neajutoraţi. de aceea, acest sentiment ar trebui pur şi simplu depăşit. Nativii trebuie să înveţe să treacă mai departe fără a mai privi vreodată înapoi. Tabloul sănătăţii Scorpionului îi oglindeşte perfect firea. El poate să-şi distrugă trupul cu excese, melancolie sau prea multă muncă, dar îl şi poate reface prin simpla putere a voinţei. Această forţă plutoniană îl poate ajuta să-şi revină chiar şi dintr-o boală foarte gravă. Nativul e rareori bolnav, dar cînd se întîmplă e de obicei ceva grav. Cele mai bune medicamente sînt o lungă perioadă de odihnă şi o schimbare de atitudine, prin care să alunge din suflet resentimentele şi să primească în loc o acceptare senină a stării de lucruri. Sînt pacienţi foarte dificli căci desigur că ştiu mai multe decît toţi doctorii şi asistentele. Principalele lor zone sensibile la microorganisme şi accidente sînt organele reproducătoare, nasul, gîtul, inima, coloana vertebrală, spatele, sistemul circulator, picioarele şi gleznele. varicele şi accidentele pe terenul de sport sînt ceva obişnuit la ei. Ar trebui să evite focul, explozibilii, vaporii toxici şi radiaţiile. Cu toate acestea, vei descoperi o mulţime dintre ei în ocupaţii unde flirtează cu pericolul şi intră în contact exact cu aceste lucruri. Uneori suferă de sîngerări nazale cronice sau din diverse motive suferă operaţii la nas. Scorpionul e profund interesat de religie, extraordinar de curios în legătură cu toate fazele vieţii şi morţii, foarte pasionat de sex şi irezistibil atras de dorinţa de a se schimba în bine. Tot el e eroic, dedicat legăturilor de familie şi amoroase. în plus, se simte dator să protejeze cu blîndeţe copiii şi sufletele mai slabe. Poate fi sfîtn sau diavol. Poate experimenta cele mai negre mistere ale Iadului sau poate tuna şi fulgera împotriva păcatului şi decadenţei. Fie că vorbeşte de la amvon, într-o întrunire de afaceri sau pe scenă, atracţia lui hipnotică va prinde în mreje publicul, transfigurîndu-l. De fapt, e o chestie destul de înfricoşătoare! Chiar şi atunic cînd Scorpionul a permis temporar furiei, melancoliei sau alcoolului să-l tîrască în şanţ, poţi să pui rămăşag pe exemplarul tău din “Infernul” lui Dante că ceilalţi vagabonzi vor face cărare cînd va trece el! E feroce de posesiv cînd vine vorba de lucruri pe care le consideră ca fiind proprietatea lui. îşi doreşte succesul, dar ambiţia lui nu e niciodată ostentativă. Aşteaptă liniştit momentul cînd va face mişcarea de mat, iar între timp îşi face treaba, ştiind sigur căe perfect pentru o poziţie superioară. Preia controlul încet dar sigur şi poate face cam tot ce vrea, cu condiţia să vrea cu adevărat. Puterea întunecată, magică, misterioasăa lui Pluto poate transforma dorinţa în realitate cu meticulozitate rece şi concentrată. Deşi o dorinţă morbidă de a cunoaşte adîncurile depravării şi decăderii umane poate da naştere unei şopîrle cenuşii care se lăfăie într-o lume a drogurilor şi cruzimii, el poate inversa procesul trecînd la medicină, unde tratamentele drastice, purtînd aceleaşi simboluir ca drogurile, îl fascinează pur şi simplu. Deşi mulţi dintre chirurgii sadici sînt Scorpioni, e la fel de adevărat că mulţi dintre cei mai buni medici ai lumii sînt inspiraţi tot de Putlo săvindece atît mintea cît şi trupul, diagnosticînd şi tratînd pe baza unor misterioase cunoştinţe. Scorpionul s-a născut cunoscînd tainele vieţii şi morţii şi cu capacitatea de a ale cuceri pe amîndouă dacă doreşte. Dar, după cum spun vechii astrologi, pentru asta “trebuie să ştie că ştie”. Misterle străvechi fascinează mintea lui sclipitoare. Unul dintre cele mai ciudate lucruri din astrologie este faptul că, în anul dinaintea sau de după naşterea unui Scorpion, în familia respectivă moare cineva. Iar cînd moare un Scorpion, în familia lui va avea loc o naştere în anul dinainte sau în cel de după. Asta se întîmplă în cel puţin 95 la sută din cazuri. Simbolul lui Pluto e pasărea Phoenix, care se înalţă triumfătoare din propria cenuşă, iar Scorpionul simbolizează reînvierea.
BĂRBATUL DIN ZODIA SCORPION
Dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Scorpion şi cuvîntul “pasiune” te înspăimîntă, pune-ţi pantofii de sport şi rupe-o la fugă ca şi cum te-ar urmări King Kong. nu vorbesc doar de pasiunea romantică, deşi aceasta e în capul listei. Mă refer şi la pasiunea intensă manifestată cînd e vorba de politică, muncă, prietenie, religie, mîncare, rude, copii, haine, viaţă, moarte şi orice alt subiect îţi vine în minte. Un astfel de bărbat nu e tocmai ce-i trebuie sufletului tău dacă îţi repugnă excesele emoţionale. Ia-o la fugă! Dacă l-ai cunoscut recent pe plutonian ai să spui că am luat-o razna. Doar e atît de calm şi echilibrat! Cum ar putea cineva care are în mod evident atît de mult autocontrol să fie pasional, şi încă periculos de mult? Simplu. Pnentru că acea suprafaţă calmă e doar o cacialma. înăuntru, pasiunile lui ard la fel de incandescent ca soba pe care ai pus mîna şi te-ai fript cînd aveai trei sau patru ani şi întindeai mînuţele după lucruri interzise. Şi acest bărbat s-ar putea să-ţi fie interzis. Sub comportamentul lui înşelător, controlat, el e încins la roşu. Nu pune mîna! Ştii foarte bine cît durează să se vindece o arsură. După această experienţă, s-ar putea să te usture inima luni în şir, poate chiar ani, şi trusele de prim ajutor nu-ţi vor folosi la nimic. Asigură-te mai întîi că ştii încotro te îndrepţi şi cu cine. Dacă zodia ta îţi dă o fire imună la foc, din azbest, atunci dă-i bătaie şi joacă-te cu dinamita. S-ar putea să fii în stare să ţii flăcările sub control şi să te alegi cu un foc la care să-ţi încălzeşti inima tot restul vieţii. Poate şi tu ai aceeaşi pasiune în tine. în acest caz, se pune doar problema intensităţii căldurii. dacă flacăra din tine are termostat, ca să o poţi închide cînd a lui e la maxim, totul e în regulă. Să zicem că aşa stau lucrurile. Fetele care sînt în pericol trebuie să fi fugit deja la mare distanţă. într-o zi îmi vor mulţumi, după ce se vor căsători cu un bărbat cumsecade din Balanţă sau Rac. Cît despre voi, femeile care s-au analizat şi se consideră în siguranţă într-o relaţie cu un plutonian, hai să vedem ce se ascunde în spatele privirii străpungătoare, hipnotice a Scorpionului. Putem fi aproape siguri că ţi-a făcut deja o impresie. Fie te-a făcut să crezi că e copilăros şi drăgălaş, fie că e răutăcios şi pasional. Problema e că nu e nici una, nici alta. Sau, mai bine zis, e amîndouă. S-o luăm de la capăt. într-un cuvînt, acest bărbat e invincibil.Imediat sub rezerva lui îngheţată se află un cazan uriaş cu aburi fierbinţi, care bolboroseşte şi şuieră permanent. Dacă ai noroc, el va reuşi să ţină bine capacul pe acel cazan toată viaţa, dar o jignire profundă poată să-l azvîrle cît colo, într-o explozie strălucitoare. E oarecum fascinant de urmărit, dacă nu eşti în calea furiei lui distrugătoare. Dă-te deoparte dacă simţi că e pe cale să se dezlănţuie şi nu face nimic ca să o provoci tu însăţi. Te va năuci cu trăsăturile lui îngemănate: pasiunea şi raţiunea. E maestru în amîndouă: intelectul şi emoţiile îl conduc în egală măsură. Scorpionul e mai mult decît inteligent. Dacă e un specimen foarte evoluat e şi profund filosofic, preocupat de misterle existenţei şi se va apropia foarte mult de aflarea răspunsurilor. Există exemplare care pot duce vieţi spartane, în camere nemobilate, refuzîndu-şi orice confort din motive obscure, estetie, dar adevărata natură a semnului e senzuală. în mod normal, Scorpionul se înconjoară cu lux. Va înclina spre excese în alimentaţie, droguri, alcool şi, mai mult ca sigur, dragoste.Idilele nu l-au speriat niciodată, nu l-au uimit şi nici nu l-au luat prin surprindere. Amorul l-a preocupat încă de cînd a învăţat să meargă pe bicicletă. Desigur, e posibil să fi cunoscut un nativ care arată atît de inocent, are atîta farmec tineresc dezarmant şi căruia îi lipsesc manierismele seducătoare evidente, încît te-a convins că chestia cu pasiunea scorpionească e mult exagerată. S-ar putea chiar să aibă pistrui şi un sertar plin cu insigne de cercetaş, primite pentru bună purtare. Dar ia întreab-o pe soţia lui dacă soţul ei e plin de pasiune. Poate că va reuşi să-şi adune suficientă demnitate ca să-ţi răspundă: “Nu e treaba ta!”, dar îşi va aminti cu siguranţă multe zile umplute cu tiradele lui înflăcărate pe tema poluării, dresării cîinelui, a drogurilor, a părului lung, a metodelor contraceptive şi multe nopţi de… mă rog, şi multe nopţi. Acest lucru va fi valabil chiar dacă soţul ei arată ca Huckleberry Finn şi nu aduce nici pe dparte cu King Kong. Aceşti bărbaţi au un temperament exploziv, care poate provoca răni atît de adînci încît să nu se mai vindece toată viaţa. Cînd Scorpionul îşi azvîrle coada mortală, înţepătura doare îngrozitor. Nu numai că îi place să cîştige, dar el trebuie să cîştige. ceva în el moare cînd pierde, chiar şi în lucruri mărunte şi totuşi, ciudat, dar acest bărbat crede şi practică fair-play-ul. Ca şi în cazul celorlalte emoţii, dezamăgirea nu se vede niciodată pe acele trăsături împietrite, iar reacţiile lui sînt controlate cu severitate, inclusiv în domeniul legăturilor amoroase. Dacă are un motiv solid să evite relaţia, va arde pe dinăuntru, dar va proiecta o imagine de un calm glacial. De asemenea, e capabil şi să tortureze cu cruzime o fată înainte să se decidă să o înşface de păr şi să o tîrască în vizuina lui din junglă. Bineînţeles, există şi plutonieni care vor face o cerere în căsătorie cu tandreţe, lăsîndu-se în genunchi. Aceştia se vor purta foarte corect şi civilizat, chiar şi fără să fie suprvegheaţi, dar nu te lăsa înşelată. E vorba doar de dorinţa tipică a nativului de a-şi păstra demnitatea cu orice preţ. Reputaţia ta trebuie să fie impecabilă. Nu va accepta ridicolul sau vulgaritatea, în ciuda naturii lui erotice. Bărabţii din Scorpion pot avea fie o atitudine oripilată, de predicatori, faţă de păcat, ceea ce îi face să poată deveni lideri religioşi aproape fanatici, fie curiozitatea îi împinge să pătrunde în fiecare colţişor întunecat al misterului firii umane. Uneori, aceste două atitudini se combină, avînd ca rezultat ipocrizia, sau auto-amăgirea. Fiecare nativ este o lege în sine şi nu îi pasă deloc ce gîndesc alţii despre el. I-ar plăăcea să fie respectat ca fiind un cetăţean de bază, un stîlp al soicetăţii, dar dacă asta stă în calea vreuneia dintre ideile sau scopurile lui, atunci puţin îi pasă de acest statut, iar bîrfitorii n-au decît să se ducă acolo unde domneşte zeul Pluto. Nici una dintre deciziile lui majore nu e influenţată de opiniile prietenilor, rudelor, vecinilor sau duşmanilor. îmi pare rău să-ţi dau vestea asta, dar nici măcar tu nu ai nici o influenţă. N-o lua încă la fugă. O asemenea superbă mulţumire de sine şi siguranţă a scopului poate crea un spirit liber foarte atrăgător, care nu-şi bate meru capul cu ce spune lumea. Sînt sinceritatea, curajul şi integritatea chiar de aruncat pe fereastră? Poate că în lumea contemporană şi-au pierdut puţin din lustru, dar curăţă-le puţin de praf şi orice expert ţi le va evalua ca fiind adevărate şi curate. E o experineţă de neuitat să vezi un Scorpion operînd sub norul negru al adversităţilor. în timp ce alţii se dau cu capul de pereţi, se jeluiesc, bombăne, el înfloreşte în plină forţă, scoţîndu-şi la iveală tot curajul lui proverbial. Rareori îşi permite să se lase luat de valul invidiei sau autocompătimirii şi nici nu crede că viaţa îi datorează ceva. îţi dai seama cît timp ar pierde cu toate astea? în loc să se bosumfle, rănit, sau să se înfurie cînd îl lovesc necazurile, el le înfruntă cu capul sus. Le înfrînge? Desigur! Doar asta a fost născut să facă! Există un lucru puţin cam înspăimîntător, care s-ar putea să-ţi ceară să dai dovadă de ceva curaj. Scorpionii adoră misterele şi nu poate să dea peste unul fără să îl rezolve în detaliu. Din moment ce misterul eternului feminin e cea mai puternică ofensivă şi defensivă a oricărei fete, să fii dezgolită de acest mister te poate face să te simţi cam vulnerabilă. Nu vei mai avea nici un secret cînd va începe să-ţi sondeze mintea cu ochii aceia arzători şi întrebările pătrunzătoare. Are standarde înalte şi nu-şi va alege cu uşurinţă prietenii. Vor trebui să se ridice la înălţimea standardelor lui. Vorbim aici despre un gen rar şi minunat de bărbat, care e în stare să stea la o bere cu alţi bărbaţi şi să glumească fără perdea, ca un elisabetan autentic, după care scoate la iveală acea latură profundă, misterioasă, a firii lui şi se transformă într-un amant tandru şi blînd. Ce altceva mai vrei de la un bărbat? Supunere şi tolernaţă? Detaşare şi precauţie? Nu e cinstit! Doar ştiai de la început că aceste calităţi îi cam lipsesc! Uneori poate fi crud, din motivele lui, imposibil de ghicit şi s-ar putea chiar să dea dovadă de un umor sadic, atunci cînd te descrie prietenilor lui ca fiind grasă, bondoacă, scorpie sau obtuză. Din punctul lui de vedere e o glumă intimă, între voi doi. Zîmbeşte, chiar dacă-ţi vine să mori! Doar ai fost prevenită că Scorpionul se simte obligat să-şi ascundă motivele, iar această tendinţă nu e deloc diluată de iubire. Ba, chiar s-ar putea să fie intensificată! Doar n-o să-şi expună adevăratele sentimente în faţa întregii lumi, ca un şcolar vulnerabil, îndrăgostit lulea… Mai tîrziu, cînd veţi fi singuri, îţi va spune ce gîndeşte cu adevărat. Căsătoria îţi va aduce o oarecare siguranţă, dar dacă îţi face cîteva figuri plutoniene înainte de cununie s-ar putea să te doară şi nici n-o să ţi se pară amuzant. Totuşi, nici să nu-ţi treacă prin cap să-i spui că jocul lui aspru, autosuficient, de-a cine-are-nevoie-de-tine? te face să-ţi vină să te arunci de la etaj. Bărabtul acestei zodii îţi va spune pur şi simplu că n-ai decît să sari. Poate că o să-ţi ia ceva timp să te adaptezi personalităţii lui, dar în final te vei căli. Dacă eşti prea moale, vei fi tot timpul rănită alături de un Scorpion. Nu-l întreba niciodată ce crede despre o rochie sau o tunsoare nouă, dacă nu eşti pregătită să fii înţepată cu acul adevărului brutal. Cel puţin eşti sigură că afirmaţiile lui pozitive sînt oneste şi nu vopsite cu lacul flatării nesincere. Mai bine să auzi din cînd în cînd cîte un “Arăţi îngrozitor” sănătos, ca apoi să fii răsplătită cu cîte un “Eşti foarte frumoasă, să ştii”, decît să înghiţi într-una remarci vagi precum -“Da, dragă, e foarte drăguţă, dulceaţă. îhî, e perfect, iepuraş” de la alţi bărbaţi. Nu crezi? Eu aşa zic. Dar tu eşti cea care trebuie să se obişnuiască cu asta. Cînd e vorba de gelozie, ai face bine să păşeşti cu mare grijă pe teritoriul ăsta. Bărbatul tău poate erupe ca muntele vezuviu într-o zi proastă dacă se întîmplă să clipeşti accidental dintr-un ochi prin preajma unui bărbat fiindcă ţi-a intrat ceva în ochi, iar dacă îi dai vreodată un motiv real să fie suspicios, eşti o femeie foarte curajoasă. în schimb, pune bine deoparte propria ta gelozie şi uită de ea. Nu ai să-l impresionezi nicicum dacă-l scalzi în lacrimi pline de reproş sau incriminări furioase. Indiferent cum s-ar purta, spune-ţi în sinea ta: “Mă iubeşte şi nu va arunca niciodată dragostea adevărată pentru promiscuitatea fizică. E loial legăturilor profunde, iar cu acele fete nu face decît să-şi practice arta hipnozei”. Spune-ţi asta dimineaţa, la prînz şi seara. Mai ales seara, căci femeile îl vor găsi irezistibil, dar nu uita că, dacă cineva e destul de puternic încît să reziste acestor tentaţii continue şi fluviului de flatări acela e bărbatul din Scorpion. Nu-i aşa că te simţi mai bine? Probabil că Scorpionul tău va fi un tată sever. Celor mici nu li se va ierta nici cea mai mică urmă de comportament frivol sau de lene. îi va învăţa să respecte proprietatea altora, dar şi să se respecte pe ei înşişi. Copiii nu prea vor avea ocazia să îşi formeze un sistem fals de valori. Deşi îi va iubi cu aceaşi pasiune pe care o pune în tot ce face, nu va suporta prostiile. îi va proteja cînd vor avea nevoie, dar cei mici vor înţelege repede că el aşteaptă de la ei să stea pe propriile lor picioare. Dacă vor împrumuta bani de la el, e în stare să le perceapă dobîîndă, dar e pentru binele lor. E posibil ca ei să nu-şi dea seama de asta pînă după dispariţia lui, dar într-o zi tot vor învăţa lecţia pe care a vrut să le-o dea. Majoritatea copiilor de Scorpioni îşi urăsc taţii toată copilăria şi adolescenţa pentru autoritarismul lor strict şi disciplina severă, dar cînd devin adulţi îşi dau seama ce norocoşi au fost să beneficeze de îndrumarea lui fermă. Nici un alt tată nu-şi învaţă copiii mai multe despre cum e viaţa, cu adevărat. Deseori, progeniturile se vor bucura de umorul şi blîndeţea lui, dar tot nu va fi nici o îndoială cine e şeful. Va rîde şi glumi cu ei, dîndu-le senzaţia de libertate, dar graniţa va fi clar trasată şi cei mic vor şti să nu o depăşească. în ciuda resentimentelor faţă de atitudinea lui aproape militărească, copiii îi vor admira în taină forţa şi vor încerca să-l imite. însă în unele cazuri, lucrurile stau exact pe dos. Un copil delicat se poate simţi intimidat şi ameninţat permanent din cauza puterii Scorpionului şi va deveni nevrotic şi introvertit, temîndu-se să nu stîrnească nemulţumirea tatălui. Atunci trebuie să-i aminteşti cu tact şi respect că uneori blîndeţea şi afecţiunea au rezultate mai bune decît comportamentul lui normal. Un bărbat din Scorpion nu va permite niciodată unei femei să-i dicteze. Nici într-un milion de ani. El e bărbatul, iar tu eşti femeia şi dacă ai dubii în privinţa asta, te va pune la punct în aşa fel încît nu vei mai uita niciodată. Totuşi, un soţ plutonian căsătorit cu o femeie care-l înţelege cu adevărat va fi tandru, înţelegător, atent, şi-i va răsplăti loialitatea cu acel gen de dragoste despre care majoritatea femeilor au auzit numai prin cărţi şi la care visează. Nu va avea nici un rost să încerci să-i rezişti acestui bărbat o dată ce flacăra s-a aprins şi el a decis că te vrea. Magnetismul Scorpionului e aproape tangibil. Dacă eşti puternică şi răbdătoare, flăcările plutonianului nu te vor răni. Fetele sînt complet depăşite dacă se bagă într-o relaţie cu acest bărbat. Lui îi trebuie o femeie vitează, care să zboare alături de el fără să se prăbuşească. ţine-te bine, orinde te-ar duce, dar deschide bine ochii şi vei vedea orizonturi pe care cei timizi nu le vor zări niciodată.
FEMEIA DIN ZODIA SCORPION
Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă. E fascinantă, mîndră şi perfect stăpînă pe sine. dar are un singur regret ascuns: că nu s-a născut bărbat. Aproape că simt furia nativelor la vederea dezvăluirii de mai sus, căci nu există femeie plutoniană care să nu se considere femeie pînă în vîrful unghiilor, iar dacă tu eşti îndrăgostit de o astfel de femeie probabil că nu înţelegi ce vrea să spună respectiva remarcă. Această fată are cu siguranţă suficientă strălucire şi este extraordinar de seducătoare. Dar eu n-am spus că arată ca un băiat şi nici nu am vrut să insinuez că nu se descurcă de minune cu statutul ei de femeie. Doar că, în subconştientul ei, ar prefera să fie bărbat. Ar avea mai puţine restricţii şi mai multe oportunităţi. Este singurul secret pe care-l ascunde şi faţă de sine, aşa că, să-l vadă dat în vileag, nu-i pică deloc bine. Din clipa în care fata din Scorpion va putea face diferenţa între botoşeii albaştri şi cei roz, se va resemna să-i poarte pe cei roz, pentru că e o adevărată maestră a adaptării perfecte la orice situaţie. Dar rozul nu e culoarea ei. Adevărata nuanţă a firii ei e maroul închis, sau roşul închis, ca vinul, care nu sînt tocmai culori feminine. însă e capabilă să te facă să crezi că sînt. Cunosc un exemplar care se preface extraordinar de bine că e o pisicuţă fragilă, pufoasă. Toarce cu atîta mulţumire, încît majoritatea bărbaţilor cred că au de-a face cu o ultra-feminină nativă din Peşti. Cad în capcana ei şi se trezesc prea tîrziu, mai trişti, dar mai înţelepţi. Nu e o pisicuţă. Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla dorinţa de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult mai mult rafinament decît femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face asta la începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut o surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeie din Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc e la bricheta lui. asta e mult mai sexi decît să aprindă ea însăşi un chibrit şi să-i sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta. O altă fată s-ar arunca în braţele tale şi şi-ar striga iubirea de pe acoperişuri. Plutoniana se va îndrepta spre tine cu mişcări lente, seducătoare, şi îţi va şopti mesajul ei intim. E uimitor, dar aceste fete pot arăta seducătoare în blugi, tricouri largi sau adidaşi. Poate că vocea ei răguşită creează imaginea. Cunosc o astfel e nativă care a purtat o şapcă de baseball tot timpul cît viitorul ei soţ i-a făcut curte şi a vorbit mai mult despre sport. Dar era la fel de seducătoare ca Mata Hari şi a pus mîna pe bărbatul dorit, căci acesta a fost hipnotizat. Nu te aştepta ca ea să cadă pe spate ca reacţie la avansurile tale. Să nu te aştepţi să bată din gene şi să te adore cu devotament orb. Multe dintre aceste femei sînt băieţoase şi nici măcar nu au gene foarte lungi. Dealtfel, cu ochii aceia superbi, misterioşi, care îţi pot citi în suflet, nici nu are nevoie de accesorii. Şopteşte-i la ureche ceva romantic, care ar topi complet orice altă fată, şi ea îţi va arunca o privire intensă, străpungătoare, care va vedea adevăratele tale intenţii. E un adevărat aparat de radiografii, aşa că nu flirta. Dacă nu eşti serios, nu faci decît să-i iroseşti timpul şi să o insulţi. Nu te-aş sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun, întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care or să-ţi zbîrlească părul. Nu trebuie să uiţi că această femeie fatală îşi poate ascunde forţa răzbunătoare sub un surîs sfios, un comportament blînd şi o voce mai şoptită decît a lui Marilyn Monroe. E bine să reţii asta, dacă vrei s-o îmlînzeşti, dau să te protejezi împotriva ei… sau amîndouă. Poţi să fii sigur că furiile Iadului sînt dulci zîne pe lîngă o femeie din Scorpion care a pierdut controlul asupra emoţiilor ei plutoniene. Nativa poate fi dominatoare şi tiranică, sarcastică şi frigidă, pentru ca, în clipa următoare să devină fierbinte ca un cuptor. Poate urî veninos, ucigător şi poate iubi cu ferocitate, abandonîndu-se total. De un lucru poţi fi sigur: nu e nicodată “călduţă”, între cele două extreme. Scorpioana are un dar care îţi poate da fiori pe şira spinării. E o formă neobişnuită de magie neagră, pe care o poate folosi cu atîta măiestrie încît poţi jura că e vrăjitorie. Ai prea puţine şanse de scăpare din clipa în care ochii ei îi întîlnesc pe ai tăi. Datorită celui de-al şaselea simţ, ea poate recunoaşte deseori un viitor partener de la prima privire şi, nu se ştie cum, va transfera instantaneu această percepţie spre tine. Reacţiile tale nu pot fi decît două. Vei fi prins fără scăpare în vraja ei şi dus vei fi, alunecînd într-o spirală maeţitoare spre capiturlarea necondiţionată, sau te vei speria de moarte şi-ţi va veni s-o rupi la fugă ţipînd după ajutor. De ce atîta grabă? Mai stai puţin. S-ar putea să afli ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Ea ştie şi te va învăţa şi pe tine. Oricum, ar trebui să fii flatat că te consideră demn de acea privire ciudată. Această femeie nu găseşte nici o scuză unui bărbat slab. Ea caută ambiţie şi curaj. Vrea un bărbat care să o domine şi să o facă să fie mîndră de el, fără să-i schimbe personalitatea. Alesul trebuie să fie puternic, masculin şi mai frumos decît media. Mai are nevoie şi de o mare inteligenţă pentru a se putea măsura cu propria ei minte sclipitoare şi un interes mai mult decît trecător în problemele abstracte, filosofice. Aşa că stai liniştit şi afişeazăă un zîmbet superior. Toţi cunoscuţii vor gndi că eşti deosebit dacă ea te priveşte insistent. Dacă stai să te gîndeşti, asta îţi poat edeschide noi orizonturi. Cota ta la bursa valori va creşte brusc cu cîteva puncte bune. O dată ce te-ai apropiat de o Scorpioană, poţi fi sigur că eşti un bărbat deosebit şi neobişnuit. Aşa cum poţi fi sigur şi de faptul că ea te iubeşte cum n-ai mai fost iubit şi nici na-i să mai fii iubit vreodată. Vei fi cel mai important lucru din viaţa ei. Dacă e o plutoniană tipică, te va susţine cu loialitate şi va încerca să te facă fericit cu o intensitate pasională. Dacă eşti prea greu e mulţumit, îşi va arăta frustrarea prin încercări pasionate de a-ţi anihila dezinteresul. Probabil că ţi-a sărit în ochi cuvîntul “pasional”. Majoritatea bărbaţilor au auzit zvonuri interesant despre pasiunea femeilor din Scorpion. E adevărat. Pe dinăuntru clocoteşte de pasiune, deşi aceasta e ţinută strict sub control şi ascunsă sub o atitudine glacială faţă e străini şi un calm de suprafaţă care-ţi aminteşte de catifeaua neagră. Dar bărbaţii sînt, din păcate, prea înclinaţi să asocieze pasiunea strict cu amorul fizic. Dar definiţia plutoniană a acestui cuvînt e mult mai cuprinzătoare. Are legătură cu sentimentele ei legate de absolut tot ce atinge. Ea nu ştie ce înseamnă să fii uşor interesat de ceva. îi este imposibil să fie detaşată. Rareori poate spune că îi place sau nu-i place o piesă de teatru, o carte, religia, mobila sau anumiţi oameni. Ori îi repugnă cu vehemenţă, ori idolatrizează cu pasiune. Dacă ceva nu îi stîrneşte una din aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptînd o atutudine glacială. Totuşi, va rămîne neatinsă de furtunile emoţionale, cel puţin dacă e să nre luăm după exteriorul placid în care se înfăşoară după fiecare explozie nucleară minoră sau majoră. După ce s-a calmat şi a adoptat din nou atitudinea echilibrată, de catifea neagră, s-ar putea să fie greu să-ţi convingi soacra că fiica ei a spart toate farfuriile şi a făcut bucăţi toate draperiile. Toată lumea o să creadă că acuzi pe nedrept acea femeie calmă şi controlată de un temepreament atît de distrugător. Dacă stai să te gîndeşti, calităţile ei sînt atît de excepţionale încît ar fi trebuit să-ţi dai seama că şi defectele vor fi pe măsură. După ce-ţi trece cucuiul din creştet, gîndeşte-te la părţile ei bune. Pentru că e atrasă de investigarea tenebrelor, la început poate părea la fel de tentantă ca şi fructul oprit, iar expresia profundă, stranie, din ochii ei poate intesifica această impresie. E adevărat că această femeie se poate uneroi avetnrua în zone periculoase în eforturile ei de a pătrunde toate misterle vieţii, mai ales că nu cunoaşte frica. Dar nativa tipică va ieşi din aceste cotoloane întunecate la fel de puternică şi pură. Dacă permite acestor călătorii să-i întineze spiritul, Scorpioana se va simţi măcinată de vinovăţie şi angoase, dar forţa ei interioară o va ajuta să se ridice ca pasărea Phoenix din cenuşa acestor experimente şi tot va fi superioară aproape tuturor femeilor pe care le cunoşti. Scorpioana poate fi păstrătoarea multor secrete întunecate, căci îi place să audă confesiuni, dar nu va spune nimic despre ea şi nici nu va dezvălui aceste secrete, nici măcar ţie. Nu încerca să-i smulgi tainele legate de viaţa ei personală, căci această femeie are o parte numai a ei, intimă, pe care nu o vei atinge niciodată, o parte a minţii şi sufletului ei, care îi aparţine în exclusivitate. Nu e mincinoasă, ba chiar de cele mai multe ori e brutal de sinceră, dar vor exista întotdeauna gînduri şi sentimente pe care nu le va mărturisi nimănui. Nativa este incredibil de loială celor puternici şi merituoşi, dar cei slabi nu vor fi niciodată onoraţi de privirea ei. Demnitatea ei cînd e vorba de relaţii interumane o poate face să pară distantă şi snoabă. într-un fel, aşa şi este, pentru că practică sistemul ei personal de caste, mai puternic marcat decît cel al surorilor ei din Leu şi Capricorn. Toţi Scorpionii sînt extrem de selectivi cînd e vorba e prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei superficiali, comuni, vor rămîne întotdeauna pe dinafară. Orice femeie din Scorpion are imense resurse interioare de perseverenţă şi hotărîre, la care apelează oricînd are nevoie ca să facă faţă exceselor care o tentează, de la alcool şi droguri, pînă la răzbunările autodestructive, lipsite de scrupule sau depresiile periculoase. Mai devreme sau mai tîrziu, probabil că va investiga o formă sau alta a ocultului, iar misterle străvechi şi lumile nevăzute îi vor cîştiga respectul, deşi, pe parcursul unei vieţi, Scorpionul poate trece prin toate fazele, de la fervoare religioasă pînă la ateism. Scorpioana nu simte nevoia să fie nevastă cu acte ca să acorde partenerului dragstea şi devotamentul unei neveste. Dacă circumstanţele obiective fac căsătoria imposibilă, ea te va iubi fără reţineri şi nu va da doi bani pe ce spun vecinii. în multe dintre aceste situaţii neobişnuite, relaţia e onestă şi profundă, mult mai presus de iubirea superficială, egoistă din multe mariaje legale. Ipocrizia societăţii nu o va împiedica nicodată pe această femeie curajoasă să caute fericirea. Ea nu răspunde decît în faţa propriilor legi, iar în inima ei înţelege mult mai profund jurămîntul “pînă cînd moartea ne va despărţi” decît multe dintre miresele care-l murmură. în ciuda personalităţii ei puternice, Scorpioana îşi va lăsa bărbatul să fie şeful. în loc să-l pună în umbră cu forţaşiambiţia ei, îşi va pune la bătaie talentele ca să-l ajute pe el să-şi atingă scopurile. Viitorul tău va fi improtant pentru ea şi, după căsătorie, dacă îi ceri, ea va renunţa fără mari regrete la propria carieră, înafară de cazul în care ai dezamăgit-o profund sau e nevoie în casă de un venit suplimentar. Poate că acasă veţi avea certuri furtunoase, dar în public te va apăra cu ferocitate. Nu va accepta ca cineva să te vorbească de rău sau să profite de tine. Cei care vor încerca vor simţi biciul furiei ei. Fericirea ta va fi întotdeauna pe primul loc. Nativa tipică te va ajuta să perseverezi pînă cînd obţii ce vrei şi nu se va plînge şi nici nu-şi va pierde răbdarea, deşi poate acumula oarece resentimente dacă îţi pierzi curajul pe parcurs. Are pretenţia să ţinteşti cît mai sus, iar dacă te vei mulţumi cu mai puţin s-ar putea să ai parte de remarci destul de sarcastice şi de reproşuri. Femeile din Scorpion îşi iubesc căminul, care va străluci de curăţenie, bun gust şi confort. Mesele sînt servite la timp şi lucrurile sînt în general ţinute sub control. Dacă nu e aşa, înseamnă că ceva o face să fie foarte nefericită, căci înclinaţia ei firească e spre frumuseţe şi ordine. Pentru nativa tipică, curăţenia de primăvară e ca o vacanţă. Adoră să cotrobăie prin toate cotolanele ca să vadă ce găsesc. Ai grijă să nu găsească bileţele parfumate prin jacheta ta cea veche cînd face curăţenie în dulapuri. Scorpioana e iraţional de suspicioasă chiar şi atunci cînd nu are motive, aşa că îţi poţi închipui ce se întîmplă cnd găseşte indicii reale ale unei posibile infidelităţi. Imaginează-ţi norul-ciupercă al unei explozii nucleare şi ai să-ţi faci o idee. Nu are rost să o suspectezi şi tu pe ea, în ciuda ocaziilor ivite. Şi s-ar putea să fie destule, căci ea nu-şi dezvăluie niciodată sentimentele cele mai profunde. Bineînţeles, asta îţi va stîrni multe întrebări. înghite-le, o dată cu nodul din gît. Ca şi în cazul sertarului pe care-l ţine mereu încuiat, anumie lucruri sînt teritoriu interzis pentru oricine. N-ai să obţii nimic cu insistenţele. Ştie şi ea că nu e corect, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Asta e! O accepţi aşa saunu.Probabilcă ai s-o accepţi, căci e imposibil să o părăseşti. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că amintirea ei te va bîntui tot restul vieţii. E mai uşor să te adaptezi idiosincraziilor ei decît să ai coşmaruri în fiecare noapte dacă o părăseşti. Nimeni nu părăseşte un scorpion. Nu de tot. Oricum, ai lîngă tine o femeie deosebită. Oricîtă nevoie ar avea de siguranţa pe care i-o oferă rădăcinile şi căminul, se va muta fără ezitări vizibile dacă asta e necesar pentru cariera ta. Pentru un militar e o soţie excelentă, iar pentru un politician e un adevărat giuvaer. Nu există om pe care să nu-l poată “citi” şi nici minciună pe care să n-o “miroase”. Scorpioana îţi poate soune exact în cine poţi avea încredere şi care sînt cei pe care e bine să-i supraveghezi. Şi soţia din Peşti are aceeaşi clarviziune, dar ea e prea blîndă, prea incapabilă să critice şi prea dispusă să găsească scuze defectelor celorlalţi. Nu e şi cazul femeii din Scorpion. De fapt, va fi nevoită deseori să-şi înfrîneze limba ascuţită şi să-şi modereze tonul tăios. La capitolul buget, plutoniana e complet imprevizibilă. Se poate zgîrci şi economisi fiecare bănuţ, pentru ca apoi să aibă accese de extravaganţă magnifică. Un lucru e sigur: îi plac banii. Dar această femeie preţuieşte şi mai mult presitigiul şi va fi mulţumită dacă accepţi un venit mai mic însă eşti propriul tău şef şi ai perspective de a eveni o persoană influentă. Acestor femei le place puterea şi vor sacrifica multe pentru a o obţine. va fi perfect mulţumită dacă tu ai putere, căci semnul sub care e născută îi permite să trăiască din plin prin alţii. Nu uita că, deşi se va sacrifica şi se va mulţumi cu foarte puţin pentru atingerea unui scop planificat, e prea mîndră ca să trăiască modest toată viaţa şi va deveni foarte acră şi nemulţumită dacă e obligată să ducă o viaţă de sacrificiu pentru o perioadă de timp nerezonabil de lungă. După un timp, fie va încerca să provoace o schimbare în starea economică a familiei, sau se va retrage treptat în stadiul de şopîrlă cenuşie, părînd că acceptă şi chiar că e mulţumită cu viaţa în sărăcie, dar fiind în sinea ei plină de resentimente. Nativa va fi posesivă, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea ta. Una dintre cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor de ambe sexe e refuzul de a accepta alte puncte de vedere decît al lor cînd e vorba de sentimente. E nevoie de săptămîni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Interesul ei natural faţă de sexul opus, fie el şi platonic, îţi poate oferi destule motive să fii la fel de gelos pe ea pe cît e şi ea gelosă pe tine. Probabil că uneori va fascina toţi bărbaţii prezenţi şi tu va trebui să stai deoparte şi să-i vezi roind în jurul ei. Asta duce mult prea rar la ceva serios, dar poate da naştere unor momente jenante şi chiar unor certuri explozive. în toiul luptei ai face bine să-ţi aminteşti că nevoia ei de a plăti totul cu vîrf şi îndesat o face să iasă învingătoare din orice fel de confruntare. Ea are întotdeauna ultimul cuvînt. Dacă o minţi o dată, ea te va minţi de două ori. Dacă refuzi să o săruţi dimineaţa după ce v-aţi certat cu o seară înainte, s-ar putea ca ea să refuze să te sărute la culcare timp de o lună. Dacă mama ta critică talentele ei culinare, s-ar putea ca soţia ta din Scorpion să “uite” să o mai invite la masă vreo cîteva luni. însă va ierta o jignire accidentală, dacă ştie că a fost făcută neintenţionat. Simţul dreptăţii e la fel de puternic la Scorpioni ca şi simţul răzbunării. Mulţi oameni uită acest lucru. Ea va ţine minte orice gest de bunătate şi-l va răsplăti şi pe acesta cu vîrf şi îndesat.
Carte „TEHNICI DE CITIRE A CHIPULUI” poate fi comandată de aici sau click pe imaginea de mai jos
PEŞTI
CUM RECUNOŞTI UN NATIV PEŞTI
Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară. Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht. Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci la petreceri sau baluri. Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi. Cine a spus: “Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar”, era sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce către o viaţă irosită. Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă. Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai indiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici. Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal va alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun îi vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă. Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e. Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai… tare. Ca şi Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie. Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui. Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul. Poate că ai citi pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a “înotat” contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele, care vede atît de bien în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale. Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de experienţă. Uneori, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul număr de telefon. Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ao face bine să o iei pe jos sau înot. Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar firea lui e un amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît şi ursuzenia. Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul scliptor al lui Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia. Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici? Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. în oricare dintre aceste cazuri, sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat, funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de comune sînt accidentele la labele picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor est să descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea. Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie pe care neptunianul vrea să o ascundă. în firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfînt, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreia. De aceea, mulţi nativi intră în rîndurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu cît de fragili sînt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent.Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea eplor neptuniene îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cînd ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude povestiri triste. însă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă. Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumosului pot crea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul lor actoricesc e evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi. Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin “da” sau “nu”. Pentru el e întotdeauna “poate”. Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul al lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rîsete ca şi cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fl de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adîncurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blîndă, pentru fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cînd nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sînt casnicele guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti amare în fiecare săptămînă. Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate în cuvinte.
BĂRBATUL DIN ZODIA PEŞTI
Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. dacă prinde puctul culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă ratează acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă eşti pe cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de oglinda pudrierei ca să le vezi de cît mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele să-ţi asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă. încearcă să te desprinzi din acea stare de spirit toză în care probabil te bălăceşti acum şi asigură-te vă nativul cu care eşti pe cale să te duci la o partidă de înot la lumoina lunii ştie exact cînd vine fluxul. Dacă profită de momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea spre bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză că ochii îi sînt împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-mi voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai periculoasă decît oricare alta. Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori… sau tot ce nu doreşti nici duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărîre fermă, acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi, mucegăite, care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu recunosc momentul crucial al fluxului nici cînd stau pînă la gît în apă. Neptunianul nu are un spirit slab. doar că poate pierde vremea prea mult uitîndu-se la o steluţă pîlpîitoare, ratînd astfel lumina solară a succesului. Nu toţi Peştii sînt blînzi visători, dar cei mai mulţi aşa sînt. Totuşi, există mereu o speranţă.Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încîntătoare, vine vremea ca Peştele să înceapă să cîştige o pîine. Cînd îşi îndreaptă atenţia în această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia lui tipic neptuniană îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre scopuri raţionale, pămînteşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl pot face nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai lovitura de fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să sperăm că ăsta e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există zodie care să-i poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe. însă dacă pînă pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să zicem 35, dar rişti foarte mult. Cînd am spus că viitorul lui nu arată prea strălucit mă refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi bărbaţi din această zodie care nu sînt în stare să lase deoparte visele stătute şi să vină cu idei proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că singur8ul lucru de care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la colţuri cum e. Mai pune o sticlă de vin, o pîine neagră şi e la fel de fericit ca majoritatea celorlalţi inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe lista obiectelor trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul Peşte poate trăi liniştit cu pîine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o astfel de dietă nu ţine o nevastă şi vreo cîţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum ar fi ciorapi, cosmeticale, pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi becuri şi… mă rog, ai prins ideea. Nu există decît o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l întreţii pe el. ţine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice. ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la copii, sau de sănătat mintală. în înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul în nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi găseşte un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi găsească o femeie care să aibă grijă de el decît un bărbat), el poate deveni un mare pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav. Dar cum să-şi găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care îi aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui? Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plînge puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum ai suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai ochi cu proprietarul fără un sfanţ în buzunar. Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pîine şi vin, să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel acre a prins momentul maxim al fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce ar fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu ecuaţiile lui şi în weekend, iar Geroge mai venea şi acasă cu problemele de la servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi aştearnă la picoare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte domenii. Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian pînă nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist pînă nu a încercat şi el să umble desculţ. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra. Cîţi bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar întîlneşti. Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E nevoie de un adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră eu cu tine şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e cam îngrijorat din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe diferite, tu te-ai uita probabil urît la el şi ai gîndi că merită să înfunde puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil că ar întreba: “în ce oraşe? Le iubeşti?” Peştele e curios, dar complet de nezdruncinat. Din punctul lui din vedere, omul ăla are nevoie de munţi de compasiune şi de un avocat bun. S-ar putea să-i mai scape din greşeală cîte un secret sau două, dar niciodată dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot provoca. Natvulu îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. însă, o dată ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce a ude de la tine, va fi tăcut ca un mormînt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i încredinţezi cele mai adînci secrete ale tale. Există unii Peşti, cu infleuneţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent şi mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gîndeşte cu grijă şi încearcă să nu-şi bage nadul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale griji, provocate de feonul stricat, de sinzita tatălui tău şi de salariul prea mic, dar încearcă să te abţii. Ultimul lucru de car are nevoie un soţ sau iubit din Peşti e să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua. Ar nevoie să se simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decît rareori că firea neptuniană e atît de receptivă încît absoarbe toate sentimentele din jur, bune sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete emoţional şi spiritual poate fi foarte epuizantă pentru psihic. însuşi faptul că e sensibil înseamnă că resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează. Aceşti oameni au deseori nevoei de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor trebuie să fie lăsat singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile acelor probleme străine lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi pură. Aşa că nu purta niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele cînd se cufundă în tăcere. Are nevoie vitală de ele. Dacă are chef să se plimbe sau să fie singur, lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea iubirii neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită. Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată de faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea, şi le resimte acut. El are nevoie să ştie că virtuşile lui sînt cunoscute şi apreciate de cineva pentru care el simte admiraţie. De tine. nu te abţine niciodată de la a-l încuraja. S-ar putea să încerce să facă yoga, su să îl tenteze religia buddhistă sau alte credinţe oculte şi probabil că va interesat de astrologie, numerologie şi chiar reîncarnare. ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sînt de obicei benefice. îl ajută să-şi păstrze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui bogată.Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată violentă, nici de durată. cînd trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la fel de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin casă, dar sînt inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să mugă de furie, ca taurul, de exemplu. Vezi cît eşti de norocoasă? Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli cînd îşi pune mintea să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale. Unii merg cu această trăsătură pînă la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa, dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie cînd de fapt a coborît să-şi ai ţigări. de ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul de minciunică albă care pare să-i încînte pe Peşti (şi pe Gemeni). cîtă vreme poartă chiloţi roşii şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simtre în siguranţă, cumva. Dacă asta îl facwe fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost are să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai văzut la tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sînt gata pantalonii. cînd îţi spune că i s-a spus că nu vor fi gata pînă luni, fă o remarcă de genul “Greu se mai mişcă şi ăştia” şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai proste decît un pic de amăgire, la care probail că apelează doar ca să-şi păstreze în formă imaginaţia colorată. N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă sentimentul verde, el e un actor atît de bun încît nu vei observa. Dar, cu toată firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta să-i fii fidelă. însă s-ar puta să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelzia, căci el are prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele mai ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de posesiv, cum ar fi o femeie din Berbec sau Leu, fă bine şi caută-ţi alt partener. Bărbatul Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai rămînă ochii lipiţi de o pereche de picoare frumoase. Dar cu puţin efort suplimentar poţi să-i limitezi la atît admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ blînd, care e atît un amant romantic, cît şi un companion cu care poţi vorbi despre absolut orice. Cînd pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ, pune pe tine o rochie galbenă şi un zîmbet de milioane, cumpără bilete la un spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioad de mohorală. Peştii sînt deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te izbeşti de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze banii cu precauţie. Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncînd tu cu banii pe fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cît de bine funcţionează principiul “fă ca mine” la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă. Pentru copii tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil că-i va lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punîndu-se la mintea lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam bizare, să le cînte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap, dar sînt toate şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi realităţii, datorită talentului lui excepţional de a ţine în mînă un pui de pasăre fără să-l strivească şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se va ocupa de ascultatul problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să fie curaţi şi îngrijiţi, iar el le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi bine. Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutîndu-l să găsească un sprijin real, solid. în dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent, ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfîrşite asigurări şi încredere din partea ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la spijinul lui pentru probleme imaginare. Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelgere afectuoasă şi trebuie plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa criticile şi cicălelile să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui nebuneşti se vor tranforma din buruieni inutile în copaci înalţi, plini cu bani, care te voe ajuta poate să-ţi împlineşti şi tu cîteva dintre visele tale. în inima Peştelui speranţa e eternă. nu încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi aducă surprinzător de mult noroc dacă o îngrijeşti cu tandreţe. Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă la prînz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci saltul. Apa e foarte plăcută.
FEMEIA DIN ZODIA PEŞTI
Coada se formează în dreapta şi vă rog să nu vă înghesuiţi. Probabil că nu sînt destule femei din zodia Peştilor pentru toţi bărbaţii, dar ăsta nu e un motiv să vă călcaţi în picioare. Va trebui să-ţi aştepţi rîndul şi să speri să ai noroc. Chiar şi fără astrologie au ajuns la toate urechile zvonuri despre farmecele femeii din zodia Peştilor. Are şi ea defectele ei, desigur, dar la prima vedere e întruparea primei iubiri a fiecărui bărbat, poate cu un strop de iepuraş Playboy adăugat pentru a condimenta amestecul. Cred că ar fi bine să recunoaştem de la început că femeia modernă, emancipată, cu imaginea ei dură, puternică, a făcut să crească şi mai mult valoarea fetei din Peşti. în atmosfera asta de eliberare de vechile prejudecăţi sexiste, neptuniana retrasă, drăgălaşă şi neajutorată trebuie să folosească un par ca să ţină bărbaţii la distanţă. Nici nu e surprinzător că e atît de căutată. Nativa rareori încearcă să-şi pună în umbră bărbatul, fie că e al ei cu acte sau nu. Nu are nici cea mai mică, ascunsă şi nevrotică dorinţă de a-l domina, în nici un fel. El e liber să-i ţină scaunul cînd stă la masă, să-i aprindă ţigara, să o ajute să-şi pună haina şi să vorbească despre cît de minunat e el cît îl ţin puternile. Ea nu vrea decît ca el să o protejeze şi să aibă grijă de ea. E foarte fericită să se sprijine de umărul lui larg şi să-i dea de înţeles, privindu-l cu chii mari şi plini de uimire, cît e de puternic şi cît de multă nevoie are ea de el în lumea asta înspăimîntătoare. Gîndeşte-te numai la cîţi lupi stau la pîndă ca să devoreze Scufiţe Roşii. Numai gîndul la asta poate face o fată să-i vină să leşine. Chiar dacă nu e chiar aşa de victoriană (deşi multe peştoaice sînt), nativa va fi o ascultătoare fascinată a tuturor necazurilor lui şi o alinare la vreme de criză. Această femeie crede că iubitul, parternerul, tatăl, fratele ei, de fapt, orice bărbat, poate cuceri lumea şi legat la ochi şi e uimitor de constatat de cît de puţin din această încredere înduioşătoare a ei e nevoie ca să facă un bărbat să creadă acelaşi lucru. Şi te mai miri că e atît de căutată… Ea e un refugiu calm, intim, de linişte şi relaxare pentru mîndrul ei bărbat, departe de lumea dezlănţuită, cu zgomotul ei. Luminile din bazinul peştoaicei sînt scăzute, liniştitoare şi alină ochii obosiţi care au fost bombardaţi toată ziua cu lumini de neon şi cifruţele acelea de la bursă pe care ea nu le-ar putea înţelege nici dacă viaţa ei ar depinde de asta. (Deşi, dacă viaţa ei ar depinde de asta, probabil că şi-ar ascuţi creionul şi ar scoate calculatorul). Iarna, ea poartă mănuşi pufoase, de angora. Primăvara poartă fuste lungi, vaporoase, delicate. Vara o vei vedea într-un bikini sumar, iar toamna va arăta adorabil stînd alături de tine pe stadion, cu mîinile în buzunarele tale ca să le încălzească, întrebîndu-te din cînd în cînd cît e scorul. Ea e etern feminină, în toate anotimpurile. Cu riscul de a folosi un eufemism, bărbaţii trag la ea ca muştele la miere. După numai cîteva vorbe schimbate cu ea şi un bărbat se relaxează instantaneu. Vede în minte lemne trosnind în foc într-o noapte geroasă de iarnă, sau se închipuie într-un hamac într-o încîntătoare zi de primăvară, făr să fie sîcîit de nimeni. Ea îi dă foarte clar de înţeles că nu-l va învinovăţi niciodată pentru problemele pe care le va avea în carieră sau pentru greşelile săvîrşite accidental. va fi întotdeauna vina altcuiva din punctul ei de vedere. Nu va face niciodată presiuni asupra lui ca să avanseze mai repede pe scara ierarhică. Propriul lui ritm e perfect pentru ea. Mai e nevoie să explic de ce femeia din Peşti e cea mai periculoasă amantă din tot zodiacul? AVERTISMENT! După căsătorie s-ar putea să-ţi mai dea cîte un ghiont. de fapt, s-ar putea să te îmboldească destul de mult. într-un fel, aşa-ţi trebuie, dacă te-ai lăsat orbit de farmecele ei. De multe ori ea poate fi usturător de sarcastică, dar fiecare femeie trebuie să aibă defecte, iar nativa noastră va fi preponderent blîndă şi nu pusă pe harţă. ca să devină o adevărată scorpie trebuie să fie sătulă de lenea sau cruzimea extremă a partenerului şi cine zice că un soţ crud sau leneş nu merită o scorpie? Eu nu. Eu sînt de partea ei. Şi-apoi, feminitatea ei delicioasă acoperă orice defecte minore şi în cea mai mare parte a timpului, neptuniana e dulce, visătoare şi caldă. deoarece Peştii înoată în ambele direcţii o dată, ea se adaptează superb şi fără proteste la situaţii conflictuale care le-ar transforma pe majoritatea femeilor în epave nervoase. Desigur, din cînd în cînd s-ar putea să iasă la suprafaţă din mintea ei de obicei placidă oarece cuvinte iritate. Există şi peştoaice sensibile, care au fost tratate dur în copilărie sau adolescenţă şi permit resentimentelor acumulate să scindeze cele două părţi ale semnului ei zodiacal, ceea ce e foarte trist. O astfel de femeie devine o persoană singuratică, nefericită, înotînd mereu cu furie şi dînd nas în nas cu ea însăşi oriunde ar plonja ca să scape de demonii interiori, fără a-şi da seama că autocompătimirea şi întoarcerea spre sine a iubirii din firea ei sînt adevărata otravă. Drogurile, alcoolul şi falsele speranţe ascund adevărul de privirea ei şi o fac să nu mai vadă bolovanii din rîu, care i-ar putea duce distrugerea. Dar neptuniana tipică păstrează intactă alăturarea celor doi peşti din simbolul ei, lăsîndu-i să conlucreze firesc, să plutească unul pe lîngă altul înainte şi înapoi, astfel încît nu eşti niciodată sigur încotro se îndreaptă ea. Se spune că zodia Peştilor e o mare adîncă, misterioasă, în care se varsă toate rîurile. Vei avea mai multe şanse să o prinzi dacă îi cunoşti cîteva dintre secrete. în primul rînd, e subtilă. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe cei opt soţi ai lui Elizabeth Taylor. Ea nu e doar subtilă, dar uneori e chiar puţin trişoare cînd îşi pune în minte să te aibă la degetul cel mic. Poate că tu cunoşti o neptuniană care poartă un şorţ ecosez şi un surîs timid şi e însăşi întruparea soţiei devotate, a gospodinei şi a mamei blînde. îţi spui că nu e nici subtilă nici înşelătoare. Scuză-mi francheţea, dar te înşeli. Cunosc şi eu o nativă ca cea pe care tu o crezi atît de diferită de ce am spus eu. Femeia asta a reuşit să rămînă în picioare după pierderea unui copil, după umilinţe, dureri, tragedii, sărăcie, temeri, plictiseală şi chiar după confuzia provocată de cîteva perioade cu venituri neaşteptate. A făcut faţă genunchilor juliţi ai copiilor, hainelor pierdute, mitocăniilor soţului şi unui amestec de rude cum nu ai dori nici duşmanilor tăi. A înfruntat tot acest ghiveci al soartei cu rezistenţa lui Rocky. Asta numeşti tu fragilitate? Delicateţe? Şi în ziua de azi, cei doi copii adulţi ai ei o consideră o creatură fermecătoare, copilăroasă, neajutorată şi vulnerabilă, care are nevoie de protecţie şi nu pricepe în ruptul capului cum funcţionează mecansimul yalei. Neptuniana e încîntător de vagă şi visătoare. Nu ştie boabă de economie, dar reuşeşte să se îmbrace de parcă ar fi de viţă regală, să gătească deseori cine somptuoase, să plătească chiria la timp şi să trimită cadouri minunate la ocazii speciale, toate astea dintr-un venit mai mic decît bacşişurile unui chelner de la o cîrciumă de cartier. E înconjurată de afecţiunea unui grup eterogen alcătuit din oamenii cu care intră în contact, precum administratorul, vînzătorul de la magazinul din colţ, poştaşul, plus vreo cîţiva cîini şi pisici vagaboande şi o mînă de copii ai vecinilor. S-ar putea să aibă, totuşi, un duşman: bărbatul pe care l-a refuzat înainte să se mărite cu soţul ei. Probabil că de dezamăgire acesta s-a înrolat în Legiunea Străină, iar acum mă îndoiesc că ea mai ţine minte cum îl cheamă. Femei fără inimă, peştoaicele astea… Subtile şi înşelătoare. dar nu încerca să spui asta vecinilor ei! Ca şi vînturile de martie, nativa ta va avea multe toane. E îngrozitor de sentimentală, iar cînd îi sînt rănite sentimentele e în stare să verse rîuri de lacrimi. Se va uita la tine cu atîta reproş că te vei simţi ca şi cum tocmai l-ai împuşcat pe iepuraşul de Paşti. Uneori acestor femei le intră în cap că sînt dezastruos de nepregătite pentru bătăliile feroce şi ambiţia obsesivă necesare pentru a supravieţui. Şi atunci se instalează depresia profundă. în acele momente va trebui să-i spui că e admirată pentru înţelepciunea ei adîncă, misterioasă şi pentru că e binecuvîntată cu darul înţelegerii fiecărei fiinţe umane pe care a onorat-o vreodată cu prietenia ei. De obicei e adevărul adevărat. Cea mai grea lecţie pe care trebuie să o înveţe este să-şi depăşească timiditatea şi îndoielile. Dacă temerile ei au rădăcini adînci, se va izola de ceilalţi, apoi se va întreba de ce e singură. Se teme deseori că deranjează, că insistă prea mult, că profită de amabilitatea celorlalţi, cînd toate aceste gînduri nu sînt decît în mintea ei, în nici un caz a altora. Din cînd în cînd cîte o neptuniană îşi va masca timiditatea şi vulnerabilitatea cu remarci ironice, poante sarcastice, o faţadă de sofisticare şi o personalitate rece, independentă. Dar toate astea sînt doar un mecanism de apărare, un deghizament adoptat ca să-i ascundă nesiguranţa de ochii iscoditori ai oamenilor duri, care i-ar răni inima blîndă dacă şi-ar expune-o. Cunosc o nativă care-şi descarcă sufletul scriind adorabile versuri de cîntece, dar în rest e imaginea clasică a femeii de carieră aspre, nepăsătoare, adică aşa cum vrea să fie văzută de oameni. Totuşi, nici măcar acest gen de neptuniană nu e în stare să se pună de-a curmezişul propriei zodii. Cu toată pretinsa ei independenţă, aşteaptă pe trotuar ca bărbatul cu care e să cheme un taxi. Din punctul de vedere al unei peştoaice sînt lucruri care pur şi simplu nu se fac, iar unul dintre el este să nu te comporţi ca o doamnă în public. Astfel, ea păcăleşte o mulţime de bărbaţi, care ar putea să-i înlăture temerile şi s-o facă să-şi renege des proclamata firmaţie “Cine are nevoie de un soţ? ăştia nu sînt buni decît să-ţi încurce viaţa”. închipuieşte-ţi! Să auzi aşa ceva de la o femei din Peşti, care are nevoie să aparţină cuiva mai mult decît are nevoie de aer sau somn. Neptuniana îşi va dărui toată inima copiilor, mai puţin bucata uriaşă pusă deoparte pentru tine. îi va iubi pe toţi, dar cei care vor fi mai urîţei, mai slabi, mai mici sau mai bolnăvicioşi s-ar putea să aibă un pic mai multă iubire din partea ei. Nu există altă femeie în lume care să înţeleagă ca ea timiditatea băieţeilor sau problemele adolescentine ale fetelor. Ea va sacrifica orice pentru ca progeniturile ei să aibă tot ce nu a putut ea avea în copilărie. S-ar putea să fie prea îngăduitoare, căci disciplinarea copiilor nu îi vine deloc la îndemînă. Dar trebuie făcută să înţeleagă că lipsa fermităţii e deseori la fel de gravă ca neglijarea completă a copilului. Explică-i acest lucru cu blîndeţe. va înţelege fără să se supere şi va începe să fie mai fermă cu cei mici. Multe mame din Peşti reuşesc să găsească o fericită cale de mijloc între severitate şi blîndeţe, iar copiii lor le sînt recunoscători toată viaţa. Neptuniana va accepta bucuroasă să fii tu cel care pune pîinea pe masă. Probabil că va prefera să nu intre în competiţia brutală a lumii comerciale, dar o va face dacă tu ai nevoie disperată de încă un venit. ea s-a cam săturat de lumea aceea cînd lucra pentru compania aceea mare, buimăcitoare şi te aştepta pe tine să apari în viaţa ei şi să o salvezi. Nu toate, dar unele native sînt cam cheltuitoare. S-ar putea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă de ce nu mai rămîne cu nici un ban după ce se întoarce de la cumpărături. Dar în caz de urgenţă, se va descurca şi fără articolele fine cu care îi place să se înconjoare. Nu uita niciodată cînd e ziua ei, sau aniversarea căsătoriei, sau cea a zilei în care ai cerut-o de nevastă. Ea nu va uita. N-am să uit niciodată o peştoaică mică, brunetă, cu ochi verzui, care s-a măritat peste noapte cu un sportiv celebru. Cînd l-a întrebat, curioasă, cum de i-a venit să o ceară de nevastă, el a răspuns: “Păi, a fost tare ciudat. în ziua aia nici nu-mi trecea prin minte să te cer. Eram în parc, lîngă lac. Gagicile care stăteau pe-acolo la soare aveau părul ud, lăţos, de la înot şi arătau încinse şi transpirate, cum stăteau întinse pe bănci. Tu erai sub un copac, într-o rochie albă, de dantelă, şi arătai atît de proaspătă şi diferită de toate celelalte…Arătai… ei bine, arătai cam ca o fată”. ăsta e cel mai subtil secret al neptunienei. Fie că îşi urmează chemarea într-o mînăstire, fie într-un bar, ca şi cîntăreaţă senzuală, ea e fată. Din cap pînă în picioare. Sută la sută.
sursa foto: http://haydenwilliamsillustrations.tumblr.com
Click pe imaginea de mai jos pentru calendarul evenimentelor din perioada următoare
Felicitari!!!!
Sunt rac si am fost descrisa cu cea mai mare acuratete in cel mai frumos mod !!!
Suada esti un dar pt mine!!!
Multumesc!
Va multumim!