Mitul, Arta si Magia in traditia populara romaneasca

Credinţe, obiceiuri, artă

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Tulcea vă invită să pătrundeţi în lumea magică a satului tradiţional. O lume al cărei timp decurgea altfel, supus unor reguli astăzi de neînţeles. Magia era un mod de viaţă, o armă şi o adevărată artă. Toate îşi trăgeau seva din magic, trăiau şi piereau întru magic.

Ţăranului dintr-un sat îi era absolut indiferent dacă lumina este corpuscul sau undă ori dacă pământul este rotund sau plat. Lumea lui, mărginită şi închisă, se termina odată cu hotarul satului, cel mult cu zarea ceţoasă a orizontului unde sălăşluiau fiinţele adiacente lumii sensibile: sufletele strămoşilor, zeii, monştrii, zânele, duhurile rele sau bune.

foto
Dincolo de toate acestea era o altă lume, necunoscută şi înfricoşătoare. Dincolo era povestea: tărâmul celălalt, locul unde se bat munţii în capete, hotarul Scorpiei, Ghionoaiei sau al Iui Tinereţe Fără Bătrâneţe Şi Viaţă Fără De Moarte. Sus era cerul, dedesubt iadul. Cât de sus sau cât de adânc dedesubt, nu avea nici o importanţă. După cum nu avea importanţă pentru el că pământul se sprijină pe spinările a patru peşti enormi, pe o broască ţestoasă, pe grumazul unui uriaş ori pe patru coloane supradimensionate. Orice explicaţie era valabilă dacă venea prin tradiţie – prin tradiţia lui, fireşte. (Vasile Avram, Constelaţia magicului, 1994).
Întreg sistemul culturii tradiţionale era condiţionat de lupta dintre bine şi rău, dintre invocarea luminii şi încercarea de stăpânire a întunericului, dintre magia albă şi magia neagră.

Magie albă versus magie neagră

Magia albă, ca formă benefică, utilizează în cadrul ritualurilor obiecte considerate pure sau cu tentă sacră, contracarând de cele mai multe ori efectele magiei negre.
Practicile uzuale au scopuri divinatorii (ghicirea viitorului, a ursitului), profilactice (descântecele de deochi, boală; desfacerile, dezlegările) şi propiţiatorii (îmbunarea naturii şi a destinului; asigurarea recoltei).

Funcţiile principale ale magiei albe sunt: funcţia protectivă ( prevenirea sau înlăturarea pericolelor, bolilor) şi cea productivă (asigurarea succesului în cazul unor activităţi creative sau productive).

Magia neagră, ca formă malefică, foloseşte obiecte impure, concentrând în mod simbolic energiile negative, demonice.

Răul produs poate lua diverse forme: nenorociri, boli, reducerea recoltelor, furtul manei, moartea.

Principalele practici sunt: vraja, farmecul, deochiul (prin puterea privirii rele) şi blestemul (prin puterea cuvântului şi formulei magice), îndreptate fie individului, fie comunităţii.

Deşi există şi în magia neagră componenta erotică, aceasta este îndreptată în scop negativ (alungarea rivalei în dragoste, legarea magică a iubitului împotriva dorinţei acestuia) şi de cele mai multe ori fatală.

foto

În lupta cu forţele malefice, erau folosite talismanele şi amuletele, acele obiecte cu funcţii apotropaice, înzestrate cu o forţă magică sau sacrală, capabilă să înlăture maleficul, să prevină agresiunea forţelor demonice.

Funcţii magice apotropaice au o serie de obiecte casnice şi gospodăreşti (toporul, coasa, cuţitul, grapa, potcoava, clopotul), obiecte sacre ale religiei creştine (crucea, agheasma, tămâia, lumânarea, icoana), plante (alunul, usturoiul, salcia sfinţită, leuşteanul, busuiocul, pelinul), instrumentele muzicale (fluierul, cornul, buciumul) etc.

Personajele principale ale acestei lupte sunt, pe de o parte vrăjitoarele (practicantele magiei negre), iar pe de alta fermecătoarele (practicantele magiei albe).

Vrăjitoare şi fermecătoare

Vrăjitorii şi vrăjitoarele sunt persoane ce prezintă stigmatul răului pe care îl invocă în practicile lor. De aceea vrăjitorii fie prezintă defecte fizice (cocoşaţi, şchiopi, chiori, pociţi), fie au meserii prin care intră în contact cu elemente ce eludează normalul (gropari). Instrumentarul folosit de vrăjitoare este constituit din: cuţit, seceră, topor, coasă, fier de plug, potcoavă, fus părăsit, sită, săgeată făcută din 9 ace de fier furate de la 9 case, ţărână din urma dreaptă, pământ de la mormânt vechi şi nou, funia unui spânzurat, degetul cel mic de la mort, picioare de iepure, labe de liliac, piele de nevăstuică, cranii etc. Locurile predilecte ale vrăjitoriei sunt cimitirele, răspântiile situate în pădure, mlaştinile, bisericile părăsite, locurile bântuite de demoni şi strigoi.

foto

Fermecătoarele folosesc în practicile lor obiecte pure (apa neîncepută, plante mirositoare şi de leac) sau sacre (tămâie, icoana, crucea, lumânarea de la Paşti), invocând puterea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului.Ele apelează la rugăciuni şi texte apocrife (Visul Maicii Domnului, Călătoria Maicii Domnului la Iad, Epistolia Domnului Nostru Iisus Hristos). În general, fermecătoarele refac echilibrul rupt de “lucrările” vrăjitoarelor.

Spaţiul specific al acestora este sacru (biserica – obiectele trebuie sfinţite de 9 ori sau la 9 biserici pentru a avea putere deplină) sau curat (căminul, poiana).

Ghicirea viitorului

Încercarea omului de a stăpâni natura şi viitorul, decurgând tocmai din vulnerabilitatea omului primitiv putea lua diferite forme. Divinaţia sau mantica este practica magică de ghicire şi de prezicere a viitorului. Într-o varietate de forme şi procedee, divinaţia este răspândită în toate culturile tradiţionale ale lumii.

Astfel, câteva forme divinatorii sunt: chirognomia – ghicitul după forma mâinii; chiromanţia – citirea liniilor din palmă; datul în bobi – cu ajutorul a 41 de boabe de fasole, mazăre sau linte; ghicitul cu ajutorul ghiocului – chiar dacă, după toate aparenţele, este o practică magică importată, acceptarea ei de către daco – români are o anumită valenţă mitică (asocierea cu melcul – străveche întruchipare zoomorfă a unei zeităţi a naturii).


Simbolismul oglinzii; Noul – născut

Oglinda, simbol al unei alte realităţi şi hotar între lumea de aici şi lumea de dincolo, este considerată un obiect periculos ce trebuie mânuit cu grijă, pentru a nu produce mari perturbări ordinii fireşti.

O oglindă spartă sau căzută din perete prevesteşte o nenorocire. “Când cade oglinda din cui şi se strică e semn de moarte.”

Privitul în oglindă devine periculos în perioadele de timp în care graniţele dintre lumi sunt penetrabile (orele serii, ale nopţii, datele de hotar dintre anotimpuri, anumite sărbători consacrate pomenirii morţilor). „Seara nu e bine să te uiţi în oglindă, căci urât lumii te vei face.”

Noul – născut este pândit de forţele malefice, atrase de inocenţa şi imposibilitatea de apărare a acestuia.
Avestiţa, Samca, Nadarca, Aripa Satanei, Iuza, Necorânda, Baba Coja sunt câteva dintre fiinţele demonice care încearcă să omoare sau să chinuiască copii încă din pântecul mamei sau nebotezaţi.

Eu mă fac ogar şi pisică eu mă fac; eu mă fac umbră şi lăcustă, eu mă fac păianjen şi muscă şi toate nălucirile văzute şi nevăzute eu mă fac.

Farmece, vrăji şi alte boscoane

Ritualul descântecului de legat, practică a magiei negre, este următorul: Se ia o sfoară de cânepă şi se fac pe ea nouă noduri vrăjind:

(Cutare) să fie legat
Cum leg eu astea nouă noduri
Să fie legat
Numai de (cutare) să fie dezlegat.

Sfoara înnodată şi vrăjită se pune sub pragul uşii celui ce voim să fie legat ca să treacă peste ea fără să ştie. După ce a trecut şi s-a legat se ia de acolo, spre a nu păşi înapoi să se dezlege. Dacă sfoara se păstrează, farmecul are leac uşor, dacă însă e dată pe apă sau aruncată în foc, nu-i scăpare.
Farmecele numite aruncături se fac din două motive:

Ca să vâre boala în trupul unui duşman.

Cu nici un gând rău împotriva unei persoane anumite, ci numai pentru a scăpa însuşi de boală.

Fus sau ac de găsit să nu le iei, căci poate a făcut cineva de ursită cu ele, şi anume le-a aruncat.

Dintre toate farmecele care se fac cu scopul de a aduce boala în trupul cuiva, cel mai periculos este faptul sau făcătura.

foto

Femeia care vrea să facă rău cuiva, în 7 duminici, când e preotul la slujbă, strânge din 7 feluri de seminţe, câte 7 boabe de fiecare fel şi punându-le într-un săculeţ le descântă. Apoi le fierbe într-o oală nouă furată, iar fiertura o toarnă în calea omului menit.

În farmece, vrăji şi alte practici se folosesc obiecte cu valenţe magice, a căror energii ascunse conduc la atingerea scopului vrăjitoarei sau fermecătoarei.

Lacătul este folosit pentru a astupa gurile rele: Se cumpără o lacătă nouă, însă nu a o descuia, ci a o pune la crucile a trei drumuri, şi cela ce o va ridica acela va fi vorbit de rău de gurile rele, iară cel vorbit mai înainte va fi dat uitării.

Funia spânzuratului era utilizată în diverse practici magice (în scop benefic sau malefic).

Ielele şi Drăgaica

Ielele sunt imaginate în spaţiul mitic românesc ca nişte fecioare zănatice, înzestrate cu puteri magice şi mare forţă de seducţie.

Ielele locuiesc în văzduh, în păduri, pe malurile apelor, scăldându-se în izvoarele cu apă pură.

Apar mai ales noaptea la lumina lunii, dansând hora Ielelor. Ele cântă şi dansează, iar “ cântarea lor de frumoasă ce este, nu se poate asemăna cu nici o cântare de pe pământ.” Acolo unde joacă ele, iarba rămâne pârjolită.

Se răzbună pe cei ce dorm sub arborii lor, beau apă din izvoarele, fântânile şi iazurile lor, schilodindu-i, pocindu-i, smintindu-i.

foto

Cel “ luat de iele ” este vindecat prin descântece speciale sau prin jocul Căluşarilor.

Sânzienele sau Drăgaica este un obicei practicat în zonele din estul ţării (Moldova, Muntenia, Dobrogea) în ziua Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie).

În această zi sau în ajunul ei, oamenii culeg flori de sânziene cu care împodobesc porţile, ferestrele, streşinile caselor, deoarece se crede că ele apără de agresiunea zânelor rele şi a duhurilor necurate.

Acest obicei prezintă însă şi un substrat agrar, închinat coacerii grânelor şi începutului secerişului (împletirea cununii din spice).

O serie de trăsături ale Drăgaicei sau Sânzienelor, ca şi componente ale ritualului, atestă o apropiere de Jocul Căluşarilor şi de Jocul Ielelor.

 

Metode de protecţie împotriva farmecelor şi vrăjilor

Pentru prevenirea farmecelor, vrăjilor şi deochiului, sunt utilizate următoarele practici:

  • Se îmbracă haina sau cămaşa pe dos.
  • Se întorc scaunul şi toate lucrurile din casă.
  • Se pune noaptea sub cap un cuţit cu vârful spre înafară.
  • Se pune vătraiul, toporul, mătura şi cuţitul lângă uşă.
  • Se pune craniu de cal într-un par al gardului.
  • Se poartă amulete: inel făcut dintr-o monedă primită de pomană, cuţitul mirelui de la brâu.

 

În tradiţia românească, calului i se rezervă o importantă funcţie de apărare împotriva relelor de tot felul.

Siluete de cai se întâlnesc în ornamentica din exteriorul (caii afrontaţi) şi din interiorul casei ţărăneşti, ele având funcţii de apărare sau funcţii augurale.

Biciul este un instrument magic de purificare şi alungare a răului şi păcatului. Aceste funcţii magice se atribuie atât biciului în sine, cât şi pocnetului de bici, izofuncţional tragerii clopotului.

Clopoţeii, tălăngile şi zurgălăii de la gâtul vitelor scoase la păscut au funcţii magice, protective şi purificatoare.

foto

Fereastra este o limită dintre lumea exterioară şi cea interioară, considerându-se locul prin care duhurile rele pot intra.

De aici derivă obiceiurile de a pune la ferestre diferite obiecte, plante (busuiocul, usturoiul), de a atârna perdele cu proprietăţi apotropaice. O asemenea funcţie o are şi crucea ferestrei.

Tot printr-o intrare sau ieşire pe fereastră se putea înşela boala şi moartea (ritul magic al vânzării copilului bolnav).

 

Magia şezătorii

Dacă băieţii întârziau la şezătoare, o fată aduna pe furcă caier luat de la toate fetele participante şi îl torcea pe la spate, rostind:

Nu torc

Că destorc!

Câţi feciori în toate şezători

Să n-aivă stare

Nici aşezare

Până-nt-a noastră şezătoare.

 

Apoi, tortul tors se întinde pe o sită, care este rostogolită printre picioarele a 2 fete aşezate spate-n spate.

După ce au rostogolit sita, câteva fete pornesc să lege calea feciorilor spre alte şezători (cu firul de pe sită).

foto

În jurul focului, scurmând tăciunii din vatră, participantele încercau atragerea flăcăilor de la şezătorile vecine.

Câţi scântei or sări

Atâţia feciori or veni!

Câţi feciori din tăte şezători

Să n-aivă stare şi alinare

Până în a noastră şezătoare,

Să aibă stropşele-n obdele,

Furnici în opinci

Adă-i Doamne până aici!

 

Jocul cu blidele are multiple variante, fiind însă omogen în structură şi funcţie.

O fată pune mai multe blide răsturnate, sub fiecare ascunzând câte un obiect. Conform simbolisticii obiectului găsit, femeile ghicesc însuşirile ursitului (ex: cocean de porumb – om sărac; cărbune stins –  om negricios;  pieptene –  om cu dinţi mari; bumbuşcă – om sărac şi frumos). În joc, simbolurile sunt practicate prin corespondenţă.

 

Aflarea ursitului

În ajunul Sfântului Andrei fetele practicau o serie de gesturi ritualice premaritale.

De exemplu, fetele, încălecând cociorva, se apropiau de turta rituală agăţată de grindă şi încercau fără ajutorul mâinilor să muşte o bucată din ea.

La şezători, aluatul pentru această turtă era mestecat de fiecare din fete, la el adăugau miere, mac, nuci, mere. În timp ce aceasta se cocea în cuptor fetele jucau şi cântau afară.

foto

Credeau, că acea fată care va reuşi să muşte coptura prima – se va mărita în curând.

După 9 zile de post, fetele coceau o pâine cât o plăcintă, în care puneau 9 linguri de făină şi 9 linguri de apă cu puţină sare. Se luau 2 beţe de prun şi se întorcea pâinica, zicând:

Io nu întorc plăcinta asta

Ci pe băiatul care îi e dat sorţii

Să vină, să n-aibă răbdare…

 

Apoi împărţeau pâinica în două: jumătate ei, jumătate lui.

Partea ce i se cuvenea fetei era mâncată pe prag, iar partea băiatului se înfăşura într-un batic purtat timp de 9 zile şi se punea sub pernă pentru a-şi visa ursitul.

Te invit să iei parte la Seminarul – TAINELE FEMINITĂȚII – din orașul tău

vezi programul complet aici

 

Atât practicile colective de măritiş, cât şi cele individuale, de multe ori,au la bază alegerea sorţilor, unde obiectele sunt interpretate simbolic.

foto

Un exemplu este cel al alegerii oalelor din pari, după un anumit algoritm respectat de participante.

Oala, ulcica devine substitut al potenţialului iubit, în funcţie de caracteristicile acesteia, fetele puteau afla proprietăţile fizice, morale şi economice ale ursitului.

Dacă vasul era smălţuit, viitorul soţ era bogat. Dacă ulcica era ciobită, soţul era fie bâlbâit, fie sărac.

 

Evadaţi din normal, învăţaţi să gândiţi magic şi recreaţi povestea.

Bibliografie:
Vasile Avram, Constelaţia magicului – o viziune românească asupra misterului existenţial, Universitatea Creştină Năsăud, 1994
Ivan Evseev, Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord, Timişoara, 1994

FIZIONOMIA SI CITIREA FETEI IN TRADITIA POPULARA

Lasă un comentariu

Contactează-mă

Relații evenimente și cursuri
Telefon:  0730 353 355
E-mail: suport@suada.ro

Relații comenzi și livrare
Telefon:  0730 373 377
E-mail: vanzari@suada.ro

Trimite-mi un mesaj

Politica cookie      Politica de confidențialitate       Termeni și condiții

Copyright © 2021 Suada Agachi

Creat de GDCloud.io