Schimbari in modele familiale si parentale
La sfarsitul anilor 1980 erau probabil putine familii a caror viata nu este afectata direct sau indirect de separare sau divort. Ceea ce pana de curand a fost o chestiune intima a devenit acum o problema de preocupare publica. De multi ani consecintele divortului au adus familiile in atentia asistentilor sociali, care sunt deplin constienti de dificultatile prin care trec multe gospodarii cu un singur parinte .Totusi , abia in ultimii ani atentia a fost concentrata asupra procesului divortului si a deficitului existent in asistenta sociala a familiilor care trec prin perioade de tulburare majora. In ultimii zece ani noi serviciu de conciliere si mediere au incercat sa umple ace 424b13e st gol, adaptand teoriile si competentele muncii sociale.
Preocuparea pentru a promova „cel mai bine” interesele copilului este un principiu bine stabilit atat in lege, cat si in practica de asistenta sociala. Asistentii sociali sunt familiarizati cu situatiile in care copiii devin o minge de fotbal aruncata intre parintii care se razboiesc intre ei, sau sunt divizati si impartiti impreuna cu televizorul si masina de spalat.
Asistentii sociali au un rol cheie in prevenirea unor asemenea situatii.
Cresterea dramatica a divortialitatii care a avut loc in ultimii douazeci de ani are multe consecinte directe si indirecte asupra asistentilor sociali. Indiferent de institutia in care lucreaza, ei sunt nevoitii sa intre in contact cu multi parintii si copii care au experimentat divortul la un moment dat. Rata divortialitati in Anglia a crescut de noua ori intre 1960 si 2000, iar numarul cuplurilor care au divortat in anul 1970 este de trei ori mai mare decat numarul care au divortat in deceniul precedent.
Multe cupluri traiesc impreuna fara casatorie, dar cresterea inregistrata in coabitare nu a afectat sensibil rata divortialitatii, de vreme ce coabitarea este adesea preludiul casatoriei mai degraba decat un stil de viata alternativ. Casatoria ca institutie ramane foarte populara, iar experienta divortului nu impiedica neaparat oamenii sa se casatoreasca din nou.
Recasatoririle sunt totusi mai putin stabile decat primele casatorii care au loc la aceea varsta.
Statisticile cu privire la divortialitate ating maxime la intervale regulate, adesea insotite de preziceri pesimiste si catastrofice cu privire la dezintegrarea familiilor si disparitia casatoriei ca un contract de viata. Ratele ridicate ale mortalitatii pana la jumatatea acestui secol se terminau in separari informale nu poate fi comparat cu cifrele de astazi pentru ca nu era inregistrat.
Factorii care contribuie la divort sunt numerosi si complecsi . Cuplurile care se casatoresc astazi se asteapta prin casatorie tovarasie si fericire personale, in vreme ce cuplurile din generatiile precedente erau in general multumite daca partenerul se comporta satisfacator, ca stapan al casei sau intretinator de familie. Sperantele ridicate cu privire la fericirea maritala se pot transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii, daca realitatea nu se potriveste cu asteptarile .In cele mai dezvoltate tari au avut loc cresteri similare ale divortialitatii in ultimi douazeci de ani.
Cele doua tari cu cele mai ridicate rate ale divortului din lume – Statele Unite si Uniunea Sovietica – ar putea cu greu sa difere mai mult in sistemele politice, economice si sociale. In California, ratele inalte ale divortialitatii sunt adesea atribuite presiunilor unei modalitati ridicate intr-o societate relativ prospera si in dezvoltarea miscarii feministe,in vreme ce in Uniunea Sovietica divortul este asociat cu lipsa de locuinte, alcoolismul barbatilor si frustrarile provocate de petrecerea unor lungi perioade de timp la cozi.
Factorul de stres variaza, dar atunci cand, asa cum se intampla adesea, unul dintre ei poate avea grave efecte asupra copiilor lor, altor membrii ai familiei si profesionistilor care sunt implicati in dificultatile lor. Conflictele destramarii familiilor nu sunt numai individuale si personale: adesea ele reflecta si sunt intensificate de profunde divizari in societate. Problemelor publice si private ingreuneaza si mai mult pentru cuplurile aflate in divort posibilitatea de a face fata sentimentelor antagonice reciproce, ramanand in acelasi timp parinti comuni ai copiilor lor.
Modele familiale se schimba rapid ca urmare a divortului pe scara larga. Insa atitudinile fata de rolul de parinte, atat in cadrul casniciei cat si dupa divort, pot totusi sa tina pasul cu schimbarile din structura familiei, de vreme ce ideile noastre despre rolurile parentale sunt conditionate in masura de credinte si sisteme de valori considerate indiscutabile.
Sociologii si alti specialisti se refera adesea la schimbarea rolului femeii in societatea de astazi dar unii comentatori au aratat aspecte ale vietii femeilor s – au schimbat foarte putin in realitate. De – a lungul acestui secol s – a presupus in general in Marea-Britanie ca femeile trebuie sa fie primele intre cei care se ocupa de copii si ca femeile si copiii trebuie sa fie economic dependenti de barbati. Aceste presupozitii sunt adanc inradacinate in traditiile unei societatii patriarhale si inf1uenta lor poate fi urmarita in concepte si practica multor discipline profesionale. De exemplu ele sunt inerente in teoria psihanalitica cu puternica ei concentrare asupra relatiei mama – copii. La randul ei, teoria psihanalitica a influentat teoriile dezvoltarii copilului si practicile asistentei sociale si ale consilierii.
O relatie intima dintre tata si copii ar putea fi considerata ca mai putin importanta pentru copil si de care acesta se poate dispensa, cu conditia ca relatia mama copil sa ramana intacta. Aceasta inegala valorizare a maternitatii si paternitatii are profunde imp1icatii pentru restructurarea familiilor dupa divort. Ea poate explica in parte de ce o treime dintre copiii implicati in divorturi pierd contactul cu unul dintre parintii de obicei tatal – curand dupa ce parintii se despart. Se presupune adesea ca tatii sunt mai putin devotati decat mamele in ingrijirea copiilor si ca este nevoie ca ei sa dovedeasca ca au competentele unu parinte, in vreme ce competenta materna este presupusa ca existenta daca nu se dovedeste lipsa ei.
Atunci cand parintii se separa, ruptura dintre ei poate fi adesea adancita de credinta ca de obicei parintele „bun”, cel care ingrijeste este cel care ramane cu copiii, in vreme ce „cel rau”, sau nepotrivit este cel care paraseste casa.
Trebuie facuta distinctia intre gospodariile cu un parinte si familiile cu ambii parinti, pentru ca exista argumente ca modul in care etichetam familiile afecteaza atitudinile si comportamentul parintilor. Tatii divortati care sunt fortati sa se simta inutili pot fi inclinati sa renunte in vreme ce parintii singuri pot sa se simta obligati sa dovedeasca ca ei sunt super – parinti. Parintii vitregi, de asemenea, sufera din cauza mesajului dublu pe care il dam. Un parinte vitreg este un parinte de la care adesea ne asteptam sa inlocuiasca un parinte natural absent si sa ofere sprijinul financiar pentru copii si familie si totusi in alt fel, un parinte vitreg este un nou – parinte, fara drepturi legale.
Criza separarii
Destramarea casniciei, divortul si teoria crizei
Cercetarile si munca de clinica ne – au facut mult mai constienti de efectele stresului cumulativ asupra indivizilor si familiilor. S- a tras un semnal de alarma in special asupra stresului care insoteste tranzitiile in ciclul de viata, cum ar fi nasterea sau plecarea de acasa a copiilor si efectul pe care acesta poate sa –l aiba asupra casniciilor fragile. Terkalson face distinctia intre evenimentele „normative” ale vietii de familie si cele „para normative” ‚ cum ar fi boala, infirmitatea si somajul. Rata de divort pentru someri este deosebit de ridicata si desi incidenta divorturilor descreste in randul cuplurilor casatorite de multa vreme, ea continua sa, fie ridicata chiar si la barbatii someri de 50 ani. O relatie cauzala directa intre somaj si divort nu a fost inca dovedita, dar saracia si pierderea de statut asociate inevitabil cu somaju1 arunca un stres teribil asupra someri1or si familiilor lor. Cercetarile arata ca barbatii someri au probabilitate de sinucidere de doua ori mai mare, si cu 80 % mai mare probabilitatea de a suferi un accident fatal, comparativ cu barbatii de aceeasi varsta care au o slujba.
Ca si somajul, divortul tinde sa fie invers corelat cu clasa sociala, fiind de patru ori mai ridicat la muncitorii manuali necalificati, decat la barbatii din grupul socio – economic.
Ocupatiile care implica absente frecvente sau prelungite de acasa, cum ar fi cele legate de armata sau unele ocupatii din domeniul serviciilor personale, implica si ele riscuri ridicate de divort.
Divortul ofera o scapare din stresul intolerabil in care se afla partenerii, da multi nu sunt pregatiti pentru stresul care urmeaza si care este inclus in procesul de divort. Daca se iau decizii pripite, fara sa se ia in considerare sau chiar fara sa se ia alternativele aflate la dispozitie atunci pot avea loc crize grave, iar readaptarea poate fi lenta si dureroasa.
In general criza implica:
– un eveniment sau o situatie stresanta la care nu poate fi gasita o solutie imediata;
– o amenintare majora la adresa identitatii si a rutinei, reinviind probleme nerezolvate din trecutul apropiat sau indepartat;
– reactii ce formeaza un model tipic al dezorganizarii si starii tensionale, incepand cu o faza acuta care dureaza de obicei de la sase la opt saptamani.
Criza poate sa conduca la schimbare pozitiva si dezvoltare. Aceasta abordare pozitiva a crizei implica ca rezultatul depinde mai mult de modul in care este ea stapanita, decat de evenimentele care se precipita. Brannen si Collard au aratat in studiul lor cu privire la casniciile cu probleme ‚ ca marea majoritate a cuplurilor au trecut cel putin printr-un eveniment critic, o problema sau o insatisfactie majora, cel putin inainte ca problemele casniciei sa ajunga la o rezolvare. Autorii au formulat ipoteza ca atunci cand au loc evenimente sau probleme critice in cazul cuplurilor ale caror relatii sunt deja tensionate, ele au de regula un impact mult mai mare asupra partenerilor care depind exclusiv unul de celalalt. Tipic pentru aceste cupluri este un sprijin redus din partea rudelor si prietenilor, iar adesea evita sa caute un sprijin profesional pana cand criza nu ajunge la nivele la care nu mai poate fi controlata.
In crizele maritale grave, unul dintre parteneri sau amandoi, se poate adresa unei agentii de asistenta sociala pentru a cere ajutor, in ciuda retinerilor de a dezvalui problemele personale unor straini care ar putea sa nu fie demni de incredere sau sa nu aiba nici o simpatie pentru cei in cauza. Raspunsul agentiei necesita o evaluare facuta cu multa grija a stadiului existent, astfel poate fi ratata cu usurinta posibilitatea unei interventii strategice. Evaluarea initiala trebuie sa tina seama de lucrurile evidente, cum ar fi identitatea clientului, urgenta situatiei si daca este nevoie de asistenta juridica. Conflictele destramarii familiei pot implica riscuri inalte de violenta fizica, crima sau sinucidere, asa cum ne reamintesc zilnic povestile triste publicate in presa. Asistentii sociali pot sa fie nevoiti sa trimita oamenii pentru un ajutor medical de urgenta si trebuie sa aiba suficiente cunostinte juridice pentru a putea acorda un sfat preliminar adecvat. De exemplu, un parinte care se hotaraste sa–si paraseasca copiii temporar, lasandu-i in seama celuilalt parinte, pentru a-si cauta o alta 1ocuinta trebuie sa fie atentionat cu privire la riscul de a pierde custodia copiilor.
DESPARTIRILE – un nou INCEPUT
