În ciuda zicalei nu-i judecați pe alții după aspect oamenii au făcut exact acest lucru de mii de ani. Arta citirii feței a început, probabil, în China cu mii de ani în urmă.
Există documente care descriu semne neobișnuite pe fețele primilor împărați, arătând că interesul pentru acest subiect este extrem de vechi. Cea mai veche carte existentă despre citirea feței a fost scrisă de Gui Gu-Tze, filosof și profesor, care a trăit în urmă cu aproximativ 2500 de ani. El este considerat părintele tehnicilor chinezești de citire a feței. Treptat, citirea feței a devenit mai importantă în China.
În timpul dinastiei Tang (618-907 CE), un savant pe nume Zhong Kui a câștigat primul loc la examinările imperiale. Cu toate acestea, deoarece a fost considerat urât, împăratul l-a descalificat și acesta s-a sinucis.
În timpul dinastiei Ching (1644-1911), persoanele care nu erau aprobate la Gradul al Treilea al examinărilor imperiale nu erau acceptate decât dacă aveau fețe favorabile. Aceste examinări erau extrem de importante, deoarece a avea succes la ele însemna că persoana putea intra în viața oficială și se putea bucura de o carieră profitabilă. Fețele favorabile erau: largi și alungite, largi și pătrate, înguste și alungite,mici și alungite.
Fizionomia a fost populară și în Grecia Antică și se pare, a pornit independent de tradiția chineză. Aristotel (384-322 î.Hr.) a scris un tratat legat de acest subiect, numit Fizionomonica. În analizele sale anterioare, Aristotel scria: este posibil să se deducă caracterul din trăsături, dacă se consideră că trupul și sufletul sunt modificate de emoții naturale…mă refer la pasiuni și pofte atunci când vobesc de emoții naturale.
La sfârșitul anilor 1930, Forțele Aeriene japoneze foloseau un cititor de chipuri pentru a studia fețele noilor recruți pentru a determina ce fel de muncă ar fi potrivită pentru fiecare. Ca urmare a acestui fapt, unii urmau să devină piloți, spre exemplu, în timp ce alții deveneau funcționari de birou, mecanici, sau navigatori.
Fizionomia nu a dispărut niciodată cu totul. Astăzi a devenit din nou populară, deoarece cercetările au arătat că anumite trăsături de caracter, cum ar fi onestitatea și agresiunea, pot fi ușor sesizabile pe față. În februarie 2009, un articol din revista New Scientist declara: domeniul trece printr-un fel de renaștere. Cercetătorii din întreaga lume reevaluează ceea ce vedem pe fețele oamenilor, ei investigează ideea că fața ne poate oferi o idee despre personalitatea cuiva sau poate chiar ajuta la conturarea destinului său.
Pe lângă studierea trăsăturilor faciale, oamenii au investigat și limbajul corpului timp de mii de ani. Cicero (106-43 î.Hr.), filosoful roman, a scris că acțiunile corpului sunt sentimentele și pasiunile sufletului. El și-a dat seama că procesul de comunicare se realiza prin intermediul cuvintelor, dar credea că postura, expresiile faciale și gesturile jucau de asemenea un rol important. John Bulwer a publicat Chirologia:Istoria Naturală a Mâinii din 1644. Această carte discută mai mult de o sută de gesturi diferite ale mâinii și ce însemnau acestea. Apoape două sute de ani mai târziu, cartea lui Gilbert Austin, Chironomia (1806), trata modul în care gesturile pot fi folosite pentru a face discursurile și discuțiile mai eficiente.
Ceea ce am învățat despre citirea chipului și expresiile faciale mi-a îmbunătățit viața în multe moduri diferite. Sunt sigură că va face exact acelați lucru și pentru dumneavoastră. Veți descoperi că această abilitate este utilă în orice domeniu. Veți descoperi, de asemenea, că veți judeca oamenii mai puțin în funcție de modul în care arată. Nu încercați să învățați totul deodată despre citirea chipului. Concentrați-vă spre exemplu pe sprâncene pentru câteva zile și apoi treceți la o altă caracteristică. Dacă veți face acest lucru timp de câteva săptămâni, veți ști mai multe despre citirea feței și expresiile faciale decât majoritatea oamenilor. Ambele sunt subiecte fascinante și cu cât învățați mai mult despre ele, cu atât vă vor părea mai utile în viața de zi cu zi. Vă doresc mult succes cu ambele.
