Cele 3 COMORI

Macrotrinității universului îi corespunde o microtrinitate a vieţii din fiecare om, adică esenţă, qi-ul şi spiritul. Aceste trei elemente sunt numite în sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii „cele trei comori” ale vieţii, care pot fi comparate cu cele trei comori ale cerului – soarele, luna şi stelele – şi cu cele trei comori ale pământului – apă, focul şi vântul. Împreună cu macrotrinitatea cerului, pământului şi omenirii şi cu teoriile despre yin şi yang şi despre cele cinci elemente, formează cadrul filosofic al sistemului de îngrijire naturală a sănătăţii.

Chinezii din vechime susţineau că baza vieţii o constituie cele trei comori de care depind crearea, dezvoltarea şi modificările vieţii. Cele trei comori sunt legate strâns între ele şi sunt interdependente, cu toate că fiecare îndeplineşte funcţii specifice. Esenţa este baza materială a vieţii, qi-ul este forţa motorie a vieţii, iar spiritul este cel care comanda toate activităţile, dirijând transformarea esenţei în energie vitală şi circulaţia qi-ului prin trup. Cu alte cuvinte, esenţa este sursa  qi-ului şi spiritului, iar qi-ul  e legătura dintre esenţă şi spirit. Abundenta esenţei duce la o abundenţă de qi, care la rândul lui, generează o stare bună de spirit. Nu pot exista qi fără esenţă, nici spirit fără qi. Să ne gândim la qi doar în sensul lui restrâns de aer sau respiraţie. Poate avea spirit cel lipsit de respiraţie ?

Cele trei comori ale vieţii care constituie microtrinitatea oamenilor, reprezintă cele trei niveluri ale existenţei umane : fizic, energetic şi spiritual. Esenţa este „caimacul” vieţii în plan fizic, cuprinzând conceptele de spermă, sânge, enzime, salivă şi hormoni. Qi este forţa motorie a vieţii, alcătuită din qi-ul înnăscut, stocat în rinichi, şi cel dobândit, care provine din respiraţie şi din alimentaţie. Spiritul guvernează activităţile mentale şi emoţionale ale vieţii. Împreună, ele alcătuiesc baza existenţei, dezvoltarea şi modificările vieţii. Întărirea celor trei comori înseamnă îmbunătăţirea sănătăţii şi întărirea autovindecarii. Astfel, una dintre credinţele fundamentale din sistemul chinez de îngrijire naturală a sănătăţii  este aceea că imunitatea şi capacitatea de refacere a sănătăţii sunt inerte trupului omenesc, sub forma celor trei comori. Această credinţă este declarată fără echivoc în Tratatul de medicină internă al Împăratului Galben :

 Luaţi lucrurile aşa cum vin şi renunţaţi la dorinţe, iar qi-ul adevărat vă va asculta. Dacă puteţi păstra în trup esenţă şi spiritul, cum ar mai putea apărea boala ?

Esenţa este prima dintre cele trei comori din această microtrinitate care, într-un sens mai restrâns, se referă la sperma sau la hormonii masculini, în cazul bărbaţilor, şi la  ovule sau la hormoni feminini în cazul femeilor. Există o relaţie strânsă între esenţă şi starea generală a sănătăţii. În primul rând, imunitatea noastră la boli depinde, în principal de esenţă. Aceasta explică faptul că suntem mai predispuşi la răceală sau la gripă după un contact sexual şi că plăcerile trupeşti excesive au aproape întotdeauna ca urmare diferite boli. Cheltuirea esenţei înseamnă scăderea imunităţii; cheltuirea excesivă a esenţei înseamnă boala şi moarte. De aceea chinezii din vechime povăţuiau oamenii să-şi păstreze cât mai bine esenţa dacă vor să fie sănătoşi şi să trăiască mult.

Este important de notat legătură strânsă dintre esenţă  şi imunitate sau dintre esenţă şi sănătate, a cărei existenţă o susţineau chinezii de odinioară şi care a fost demonstrata în mod repetat de numeroase cazuri clinice. Această legătură arata ca imunitatea este un factor natural generat în interiorul trupului, nu primit de la alţii. Corpul omenesc este cel mai important factor de întărire a sănătăţii şi de vindecare prin mijloace naturale, dacă ştim cum să-l îngrijim. Cu alte cuvinte, putem noi înşine sa ne păstrăm sănătatea şi să ne vindecăm, în mod natural. Corpul nostru este capabil să se vindece singur şi ne putem îngriji singuri sănătatea dacă ştim cum să ne întreţinem şi să ne întărim sistemul imunitar. Acesta este un set activ format din miliarde de globule albe care se răspândesc în tot corpul şi au doar două scopuri : să identifice factorii exteriori ai bolii şi să reacţioneze la pericolul de îmbolnăvire.

A doua comoară din trinitatea vieţii omului este numită qi sau energia vieţii. În ultimă instanţă, întreaga viaţă depinde de qi, iar toate organele vitale ale corpului se bazează pe qi pentru a funcţiona corect şi eficient. Qi înseamnă, în traducere literară, „aer” sau „respiraţie”, însă în cultura chineză se referă la categoria mult mai largă a „energiei vitale”. El are diferite forme, cum ar fi qi-ul primordial, qi-ul sângelui, qi-ul de apărare şi qi-ul de hrănire. Diversele forme de qi vin din surse diferite şi au scopuri diferite. Unele sunt înnăscute cum este qi-ul primordial ; altele provin din esenţă, altele din hrana, apă şi respiraţie. Însă toate tipurile de qi sunt strâns legate între ele. De asemenea, sunt strâns legate de esenţă şi de spirit, ceilalţi stâlpi ai trinităţii vieţii.

Qi-ul ne determina nivelul energiei, vitalitatea sexuală, curajul fizic şi personalitatea, precum şi durata vieţii. Persoanele pline de qi sunt rumene în obraji, eficiente în muncă, mai rezistente, cu o imunitate mai mare şi foarte curajoase. Ele arăta mai tinere şi trăiesc mai mult decât cele de aceeaşi vârstă, însă cu mai puţin qi.

La fel ca şi celelalte elemente esenţiale pentru sănătate, nivelul qi-ului din corp scade, în mod normal, odată cu vârsta, ca un proces firesc. De aceea, cu cât îmbătrânim,cu atât devenim mai puţin îndrăzneţi. Această relaţie subtilă dintre nivelul qi-ului şi personalitate a fost cercetată amănunţit de înţelepţii chinezi. De exemplu, Mencius era foarte mândru de capacitatea lui de a acumula mult qi. El a spus la un moment dat: „Mă pricep foarte bine să-mi menţin qi-ul puternic”. Cu altă ocazie vorbind despre un personaj istoric foarte viteaz, care a cutezat să-l înfrunte chiar şi pe împărat, Mencius a comentat : „Rar se întâmplă să se nască cineva cu un qi atât de puternic. El ar trebui să înveţe să-l preţuiască şi să-l păstreze până la capătul vieţii”. Este exact ceea ce a reuşit Confucius. Vorbind despre sine ca despre un bătrân, el a spus cu mândrie:

„Bogăţia nu mă poate corupe, sărăcia nu mă poate schimba ; forţa nu mă poate încovoia”. Ce personalitate puternică!

Ce magnifică rezerva de qi!

Este semnificativă observaţia plină de fineţe a lui Confucius despre relaţiile dintre nivelul qi-ului şi vârsta, pe de o parte, şi personalitate şi orientare, pe de altă parte. El a declarat foarte serios : „Tinerii trebuie să se ferească de dorinţele trupeşti, deoarece qi-ul sângelui lor este într-o stare instabilă, fluctuanta. Cei aflaţi la mijlocul vieţii trebuie să se ferească de luptă fizică, deoarece qi-ul sângelui lor, este pe culme, iar bătrânii trebuie să se ferească de lăcomia materială, deoarece qi-ul sângelui lor e deja slab”. Eu cred că oricine este destul de înaintat în vârstă poate confirma din experienţa personală acest adevăr confucianist enunţat acum mai bine de 2000 de ani. L-am considerat întotdeauna pe Confucius părintele psihologiei. Judecând după cuvintele lui, cred că este corectă afirmaţia că el a păşit pe un teren promiţător al studierii oamenilor, numit fiziopsihologie. Ar fi foarte interesantă explorarea în profunzime a acestui teren şi descoperirea mai multor relaţii dintre qi, personalitate şi vârsta.

Va fi dificil pentru ştiinţa modernă să o dovedească, cu toate că mulţi savanţi au înţeles deja că qi-ul nu este o închipuire (mulţi oameni de ştiinţă cred în Dumnezeu, dar nici existenţa lui nu o pot dovedi), ci o substanţă biofizică asemănătoare cu electricitatea. Qi este pentru viaţa ce este electricitatea pentru bliţ – cu câte este mai multă electricitate, cu atât este bliţul mai puternic. Un bliţ nefolosit nu înseamnă că nu există electricitate. Ea este, pur şi simplu, stocată şi păstrată pentru utilizări viitoare. La fel stau lucrurile şi cu qi. Cu cât avem mai mult, cu atât suntem mai plini de energie şi mai sănătoşi. Însă folosirea lui constantă, fără odihnă şi refacere, epuizează rezervele şi pune capăt vieţii însăşi. Din acest motiv, chinezii din vechime ne sfătuiau să acumulăm cât mai multă energie decât consumăm, aşa încât să nu rămânem niciodată fără qi. Aceasta se realizează prin diferite metode de îngrijire naturală a sănătăţii, cum sunt alimentaţia, somnul, exerciţiile fizice adecvate (mai ales cele de respiraţie, qigong-ul), pacea şi disciplina spiritului, igiena fizică, activitatea sexuală disciplinata şi atenţia acordată mediului ambiant, care vor fi prezentate foarte amănunţit ulterior.

A treia comoară din trinitatea vieţii este spiritul său, în termenii ştiinţei moderne, sănătatea cortexului cerebral. În general, în sistemul general de îngrijire naturală a sănătăţii se consideră că spiritul comanda toate funcţiile vitale şi , prin urmare, are o importanţă supremă în cadrul trinităţii. Această credinţă se reflecta într-un proverb chinez celebru : „Hrănirea esenţei este mai importantă decât hrănirea sângelui; hrănirea qi-ului este mai importantă decât hrănirea esenţei; hrănirea spiritului este mai importantă decât hrănirea qi-ului”. Această insistentă asupra legăturii dintre trup şi minte asupra superiorităţii minţii constituie o deosebire majoră între gândirea filozofică chineză şi cea occidentală.

În sens general, întregul sistem chinez de îngrijire naturală a sănătăţii se ocupă de hrănirea şi întărirea celor trei comori. Astfel, alimentaţia sănătoasă şi activitatea sexuală disciplinata hrănesc esenţa; exerciţiile de respiraţie sunt destinate întăririi qi-ului; odihnă şi somnul vizează păstrarea şi refacerea spiritului. Esenţa – şi în special sperma – este considerată baza vieţii de dinainte de naştere. Este o substanţă foarte preţioasă, care dă naştere altor vieţi dacă este introdusă în alte fiinţe şi ne hrăneşte dacă o păstrăm în trup. Qi este forţa motorie care face organele interne să funcţioneze şi sângele să circule. Lipsit de qi, sângele nu mai circulă prin trup şi organele funcţionează anormal. Spiritul este cel care comanda esenţa qi-ului. El dirijează activitatea trupului. Dacă spiritul este întunecat, lipsesc şi qi-ul, şi esenţa. Este o observaţie şi o experienţă comună faptul că, atunci când suntem deprimaţi sau prost dispuşi, respiraţia e precipitată şi superficială – penurie de qi – iar digestia este proastă, ducând la penurie de esenţă.

Prin urmare, în medicină tradiţională chineză, principiul dependentei reciproce şi al importantei relative a celor trei comori este aplicat pe larg atât în diagnostice, cât şi în tratament. Astfel, când un doctor în medicină tradiţională chineză pune un diagnostic, el examinează mai întâi fata pacientului şi îi evaluează starea de spirit. Dacă diagnosticul este ca spiritul pacientului zboară afară din trup e semnul stării celei mai grave şi , adesea, prevesteşte moartea iminentă. Aceasta diagnosticare a spiritului de către medicul chinez este, desigur, mai mult arta decât ştiinţă. Este o artă care îşi are rădăcinile în terenul unei bogate experienţe clinice şi al unei cunoaşteri profunde a filozofiei chineze. Doar atunci când doctorul considera că spiritul este încă în stare bună trece la luarea unor măsuri în vederea acumulării qi-ului şi a esenţei pacientului.

Este interesant de observat că acelaşi principiu care guvernează relaţiile dintre cele trei comori ale vieţii a fost aplicat la multe alte domenii de activitate în China tradiţională. Astfel, in fizionomie, artă chinezească a citirii fetei, un maestru în acest domeniu se uită, în primul rând, la ochii clientului, pentru a se asigura de prezenţa spiritului. Dacă observă că spiritul clientului este foarte scăzut sau aproape distrus, maestrul îi va recomanda insistent să stea acasă, din cauza riscului unei boli grave sau a morţii iminente. Dacă se întâmplă ceea ce este mai rău, faptul că persoana respectivă e acasă da măcar senzaţia de moarte naturală, cel mai mic dintre cele două rele.

La urma urmei, ce anume ne menţine sănătoşi? Ce creează diferenţa dintre sănătate şi boala? În accepţiunea ştiinţei moderne, multe boli sunt provocate de viruşi şi de bacterii. Dat fiind faptul că nimeni nu trăieşte într-un mediu lipsit de viruşi, de ce unii se îmbolnăvesc, iar alţii scapă neatinşi ? Conform teoriei sistemului chinez de îngrijire naturală a sănătăţii, energia vitală sau qi-ul primordial din trupul nostru ne determina capacitatea imunitară şi, prin urmare, starea sănătăţii. Relaţia dintre cele două este proporţionala. Cu alte cuvinte, cu cât este mai mare rezervă de energie vitală, cu atât este mai mare imunitatea. Energia vitală este cea are ne ajută să luptăm cu bacteriile, viruşii şi materiile nocive care ne pătrund în corp. Cu cât este mai puternică energia vitală, cu atât mai eficient şi mai victorios e sistemul nostru imunitar. Din arsenalul energiei vitale fac parte anticorpii, nodulii limfatici, globulele albe şi hormonii, fiecare avându-şi propriul rol în păstrarea sănătăţii şi în reabilitarea ei atunci când corpul este atacat de boală.

În termeni moderni, cele trei comori ale vieţii pot fi echivalate cu imunitatea, care se bazează pe vitalitatea miliardelor de globule albe. Globulele albe au două funcţii fundamentale : să identifice germenii invadatori şi după aceea să-i combată. Când bacteriile va intra în corp, globulele albe specializate numite neutrofile se năpustesc în acel loc pentru a mătura, practic, pe invadatori. Vin rapid şi alte celule să cureţe locul. Atunci când corpul vă este atacat de viruşi, sistemul imunitar trimite anticorpii să lupte cu invadatorii. Fără sistemul imunitar, chiar şi cea mai uşoară infecţie ar fi fatală, aşa cum se întâmplă în prezent în cazurile de SIDA. Însă funcţionarea eficientă a sistemului dumneavoastră  imunitar depinde nemijlocit de forţă şi de vitalitatea acestor celule. În termeni paraleli, cu cât este mai înfloritor qi-ul vital, cu atât sunt mai active şi mai viguroase globulele albe şi, prin urmare, cu atât este mai mare imunitatea. Un sistem imunitar puternic va apăra eficient de bacterii şi de viruşi. De aceea , oamenii care îşi alimentează permanent qi-ul şi îl păstrează au mult mai puţine probleme de sănătate decât cei care irosesc qi-ul preţios.

CHIPUL SUCCESULUI 

 

Contactează-mă

Relații evenimente și cursuri
Telefon:  0730 353 355
E-mail: suport@suada.ro

Relații comenzi și livrare
Telefon:  0730 373 377
E-mail: vanzari@suada.ro

Trimite-mi un mesaj

Politica cookie      Politica de confidențialitate       Termeni și condiții

Copyright © 2021 Suada Agachi

Creat de GDCloud.io